Romanii din Italia sar in ajutorul familiei romancei impuscate. Fiul victimei este in stare grava

×
Publicitate

Cutremurati de drama romancei de 44 de ani care a fost ucisa in Italia, romanii din Peninsula vor sa vina in sprijinul familiei. Ei au hotarat sa stranga bani pentru ca trupul bietei femei - impuscate de un fost carabinier - sa poata fi repatriat.

Intre timp, fiul victimei - si el lovit de furia agresorului - este in continuare intr-un spital din Italia, in stare foarte grava.

Craciunul va fi inecat in lacrimi pentru familia unei romance care muncea in Italia. Femeia, in varsta de 44 de ani, a fost impuscata mortal de un italian macinat de o depresie profunda.

Carabinier de profesie, individul a clacat in clipa in care a fost concediat. Pe post de arma a crimei a folosit chiar pistolul de serviciu. Potrivit anchetatorilor, initial, intre calau si romanca ar fi avut loc o discutie aprinsa din pricina unei chirii restante.

Furiei lui smintite i-a cazut victima si propria mama, pe care a declarat ulterior ca a vrut sa o scape de sfarsitul lumii.

"Saraca mea fata, s-a dus sa munceasca acolo, cine ma mai ajuta acum?", a spus mama fetei.

Telefonul primit din Italia de la nepotul cel mic a ingenunchiat-o pe biata femeie din Neamt. Fiica ei s-a prapadit la marginea oraselului Latina din vestul Italiei.

Dimineata, foarte devreme, italianul a navalit in casa tatalui sau, unde locuia romanca, si a pornit o cearta aprinsa. Disputa legata de o chirie restanta a degenerat intr-un conflict violent, iar italianul a scos pistolul si a tras. Elena Tudose a murit pe loc.

Fiul ei Andrei, de 19 ani, impuscat in cap, a fost operat de urgenta, dar starea lui ramane critica. Autoritatile au fost alertate chiar de o romanca, chiriasa in aceeasi casa. Ea traieste doar pentru ca asasinul a ramas fara gloante.

In schimb a apucat sa il raneasca si pe iubitul Elenei Tudose, roman si el. Singurul pe care l-a crutat a fost baiatul cel mic al Elenei.

Alina Carabus, Comunitatea romanilor din Latina: "L-a impuscat pe Andrei, baiatul cel mic de 19 ani si cand sa-l impuste si pe Radu s-au terminat proiectilele, gloantele... Dupa aceea, a iesit din casa. De frica, Radu s-a speriat si a inchis usa. Intre timp, el a incercat s-o sune pe mama lui, care trebuia sa ajunga acasa de la tura de noapte."

Pentru ca era foarte aproape de casa, femeia nu a raspuns la telefon. S-a intalnit in curte cu suspectul inarmat, care n-a crutat-o. Elena Tudose a murit pe loc. Fiul ei, Andrei, a fost transportat la spital si operat de urgenta.

Alina Carabus, Comunitatea romanilor din Latina: "Copilul a fost impuscat in cap, i s-a extras proiectilul. Nu sunt semne vitale, niciunul. Nu mai bate nici macar inima si au declarat moarte cerebrala. Nu-l mai pot salva. Numai un miracol de la Dumnezeu il mai poate salva."

"Baietul cel mic asistat la toata scena", a spus o prietena de familie.

Tinta furiei necontrolate a italianului nu au fost doar chiriasii romani. In toiul noptii, inainte de a ajunge la ei, barbatul si-a ucis si mama, in varsta de 69 de ani.

"A innebunit. A avut un moment de nebunie...Nu mai dormea noaptea", a spus tatal italianului.

Imediat dupa ce s-a aflat de impuscaturi, politia a instituit baraje de control la iesirile din localitate, iar un elicopter a survolat zona.

In scurt timp, agresorul a fost prins. Era in stare de soc si le-a spus anchetatorilor ca nu mai dormise de trei zile pentru ca si-a pierdut locul de munca. A spus ca a vrut sa isi scape mama de ....sfarsitul lumii, insa, in privinta romanilor nu a avut nicio explicatie.

"Nu a fost un act rasist premeditat. A fost o inlantuire de actiuni haotice pe fondul unor grave probleme psihice", a spus reprezentantul politiei din Latina.

Pentru ca sunt oameni sarmani, cei din Neamt nu au bani sa o aduca acasa pe Elena Tudose.

Cazul seamana izbitor cu cel petrecut in urma cu cateva saptamani la periferia Parisului. Atunci, un francez care fusese concediat a jurat ca o sa omoare primul om care o sa ii iasa in cale. A avut acest ghinion tot o romanca, mama a 3 copii.

Articol recomandat de sport.ro
Și-a prevestit Mircea Lucescu moartea? Declarația tulburătoare făcută în urmă cu doar șase luni
Și-a prevestit Mircea Lucescu moartea? Declarația tulburătoare făcută în urmă cu doar șase luni
Citește și...
Incident șocant în Iași. O femeie a sărit dintr-o mașină de transport alternativ în mers, după un conflict cu șoferul

Incident șocant în Iași. O femeie, pasageră într-o mașină de transport alternativ, a sărit din mers în urma unei discuții în contradictoriu cu șoferul. Femeia a ajuns la spital.

Grav accident în Neamţ, între două mașini. Una a luat foc după impact, patru persoane au murit. Un bebeluș a rămas orfan

Două autoturisme, în care se aflau şapte persoane, inclusiv un bebeluş, s-au ciocnit, miercuri seară, pe DN 15D, în comuna Dulceşti, judeţul Neamţ, una dintre maşini luând foc după impact.

Bărbatul din Vaslui care și-a amenințat cu moartea fiul era orbit de gelozie. I-a spus soției că nu ar fi copilul lui

Apar detalii noi în cazul îngrozitor din Vaslui, unde un bărbat de 37 de ani a fost arestat după ce și-a amenințat cu moartea băiatul. Măcinat de gelozie, individul i-a reproșat mamei că adolescentul nu ar fi copilul lui.

Recomandări
Ilie Bolojan anunţă cinci direcţii strategice privind piaţa energiei: Desfiinţăm avizele tehnice de racordare speculative

Premierul Ilie Bolojan a prezentat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cinci direcţii privind piaţa energiei.

Trupul lui Mircea Lucescu a fost depus la Arena Națională pentru ca românii să-și ia rămas bun. Înmormântarea va fi vineri

Legendarul antrenor Mircea Lucescu, care a încetat din viaţă marţi, la vârsta de 80 de ani, este pentru ultima dată în Arena Naţională. Sicriul cu trupul său neînsufleţit a fost depus în arenă miercuri, la scurt timp după ora 16.00.

Noi imagini spectaculoase cu fața ascunsă a Lunii, realizate de astronauții misiunii Artemis II. GALERIE FOTO

Astronauții misiunii Artemis, aflați în drum spre Pământ după ce au orbitat Luna, au menținut legătura cu echipa de la sol, dar au avut și un moment special: o conversație directă cu alți colegi aflați în spațiu.