Un bărbat din Timişoara, al patrulea caz de coronavius din ţară. Alte 6 persoane vor fi testate

×
Publicitate

Grupul de Comunicare Strategică anunţă al patrulea caz de coronavirus din România, un bărbat de 47 de ani din Timişoara. Potrivit sursei citate, bărbatul a fost în avion cu femeia depistată pozitiv în februarie şi care s-a întors din Italia.

Autorităţile din judeţul Timiş au identificat şase persoane care au intrat în contact cu bărbatul. Acestea urmează să fie testate şi în prezent sunt izolate la domiciliu.

Bărbatul infectat cu coronavirus s-a aflat în acelaşi avion care a venit în 20 februarie din Bergamo (Italia), cu femeia de 38 de ani care a fost confirmată cu acelaşi virus şi care este internată la spital. De altfel, bărbatul a stat chiar pe locul de lângă această femeie, în aeronavă.

"Infectarea s-a produs prin contactul mai lung de 15 minute la o distanţă mai mică de doi metri. O cale de transmitere este cea aeriană, care este mai intensă dacă stai cu cineva de vorbă sau lângă el timp de peste 15 minute la o distanţă de 2 metri”, a declarat medicul Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara.

În cursul zilei de marţi, bărbatul a fost transportat la spital cu izoleta, de către un echipaj SMURD. Acesta a aşteptat paramedicii în pragul uşii, fumând o ţigară.

UPDATE- Secretarul de Stat din Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, vine cu detalii despre noul caz de coronavirus din Timișoara

Principalele declarații:

- În urma testelor de supraveghere a ieșit un test pozitiv, al unui cetățean român de 47 de ani care s-a întors din Italia cu aceeași cursă cu pacienta confirmată.

- Până acum a stat în izolare la domiciliu. A fost pus sub izolare în momentul în care a fost confirmată femeia în vârstă de 38 de ani.

- Prima probă a fost negativă, testul făcut în a 12-a zi a ieșit pozitiv.

- A fost preluat cu izoleta la Spitalul Victor Babeș, unde va sta până își revine.

- Toți cei care au intrat în contact cu femeia confirmată din Timișoara au fost testați, rezultat negativ. 

- Bărbatul este asimptomatic. 

- Există suficiente teste de coronavirus în toate cele cinci centre.

- Bărbatul de la Gorj este în stare bună, va fi externat azi din Institutul Matei Balș și va merge să stea acasă la o rudă.

- La Gorj, foarte multă lume forța testarea din motive de panică, deși nu au avut simptome și nici contact cu persoane infectate sau suspecte.

- Celălalte două persoane confirmate cu coronavirus sunt în stare bună. 

Conferința de presă integrală poate fi urmărită aici:

 

UPDATE - Al patrulea caz de infectare cu coronavirus a fost confirmat

Marți după amiază, s-a confirmat al patrulea caz de infectare cu noul coronavirus în România COVID 19.

Este vorba despre un bărbat de 47 de ani, din Timișoara, care a fost contact cu femeia depistată pozitiv în data de 28 februarie 2020 și care s-a întors din Italia.

Mai exact, bărbatul a călătorit cu femeia de 38 de ani în același avion, în partea dreaptă a acesteia în data de 20 februarie 2020 cu o cursă care se întorcea din Italia.

Din data de 28 februarie 2020, bărbatul, considerat contact direct, s-a aflat în autoizolare la domiciliu împreună cu familia.

Rezultatele primei probe recoltate la începutul perioadei de autoizolare au fost negative. Rezultatul probei recoltată în ziua de ieri (în cea de-a 12 –a zi de la contactul cu femeia de 38 de ani) a ieșit pozitiv la infecția cu coronavirus COVID 19.

Conform primelor informații din partea DSP Timiș, bărbatul este asimptomatic, afebril. S-a solicitat transportul cu izoleta la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara.

În curtea în care locuiește bărbatul mai trăiesc alte 2 familii față de care se vor lua măsurile de autoizolare.

Știrea inițială

În acest moment, în România, două persoane sunt infectate cu coronavirus, 42 persoane sunt în carantină, iar 9.431 persoane sunt monitorizate la domiciliu, a anunțat, marți, Grupul de Comunicare Strategică.

În continuare, la nivel național sunt în carantină instituționalizată 42 persoane, iar 9.431 persoane sunt monitorizate la domiciliu.

„Le recomandăm cetățenilor care sunt monitorizați la domiciliu să respecte regulile de izolare, să nu părăsească spațiile stabilite și să păstreze permanent legătura cu autoritățile sanitare din zona în care se află”, a transmis Grupul de Comunciare Strategică.

 

În cursul zilei de ieri, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Olt a fost înregistrat un dosar penal pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor pentru o persoană care, aflată în izolare, a părăsit domiciliul.

În țara noastră, până în prezent, 3 persoane au fost diagnosticate cu COVID-19, dintre care o persoană a fost declarată vindecată după ce testele realizate conform procedurilor medicale au fost negative.

Cele două persoane purtătoare ale virusului COVID-19 (coronavirus) sunt internate în unități spitalicești de specialitate din Cluj-Napoca și Timișoara și sunt în stare stabilă.

În cursul zilei de luni, 2 martie, la TelVerde dedicat informării despre noul Coronavirus, s-au primit 1.081 apeluri de la persoane care au sunat să afle detalii despre cum se manifestă și cum poate fi prevenită răspândirea acestei afecțiuni. Totodată, la numărul unic de urgență 112 au fost primite 73 apeluri.

De asemenea, Grupul de Comunicare Strategică reamintește cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE 0800 800 358. De asemenea, cetățenii români din străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la o linia dedicată +4021.320.20.20.

„Reiterăm, totodată, faptul că în cursul zilei de ieri s-a luat decizia ca regiunea Emilia-Romagna, din Italia, dar și Coreea de Sud și Iran să fie introduse în lista zonelor pentru care se instituie măsura auto-izolării la domiciliu, pentru o perioadă de 14 zile, față de cetățenii care ajung în România din aceste regiuni”, mai este precizat în comunicat.

 

Articol recomandat de sport.ro
Thomas Tuchel a oferit declarația serii după Anglia - Argentina 1-2:
Thomas Tuchel a oferit declarația serii după Anglia - Argentina 1-2:
Citește și...
Un tânăr din Vrancea, reținut pentru înșelăciuni cu transporturi internaționale fictive. A încasat bani în avans

Un tânăr de 24 de ani, din judeţul Vrancea, a fost reţinut de poliţiştii din Sălaj, fiind cercetat pentru înşelăciune în formă continuată, după ce ar fi încasat bani în avans pentru servicii de transport internaţional pe care nu le-ar fi prestat.

Trump bate moneda. La propriu: SUA lansează un dolar cu portretul președintelui

Portretul președintelui Donald Trump va fi imprimat pe o monedă comemorativă de 1 dolar, emisă cu ocazia aniversării a 250 de ani de la fondarea Statelor Unite, a anunțat secretarul Trezoreriei, Scott Bessent.

Dragoș Pîslaru n-a gustat ironia DIICOT la adresa lui: „Când este vorba de oameni vulnerabili nu este deloc de glumă”

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a răspuns ironiei DIICOT cu privire la demiterea șefei ANPDPD, pentru că nu l-ar fi informat dinainte despre acțiunea procurorilor la azilele ilegale din Bihor.

Recomandări
Hotărâre CJUE: Prescripția faptelor nu poate fi aplicată dosarelor pe rol. A invalidat o decizie a ÎCCJ

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat joi, 16 iulie, o decizie cu efecte majore pentru sistemul judiciar român în cazul „Lin II”, cu privire la prescripție în dosarele cu prejudicii ale UE.

Cod galben de caniculă în România. Temperaturi de 37 de grade. Cum va fi vremea în Capitală | HARTĂ

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică valabilă în perioada 16 iulie, ora 12:00 – 18 iulie, ora 22:00, prin care anunță extinderea și intensificarea unui val de căldură în mare parte din România. 

În premieră, magia Electric Castle se trăiește LIVE pe VOYO: momentele headlinerilor, transmise în direct

Electric Castle 2026 revine cu o nouă ediție spectaculoasă și aduce pe scenele de la Castelul Banffy, din Bonțida, unele dintre cele mai mari nume ale muzicii internaționale, în perioada 16-19 iulie.