Copil de doi ani, salvat de polițiști după ce mama lui a amenințat că va da foc casei printr-un apel video, în Buzău

62532757
Pro TV

O mamă de 34 de ani a primit un ordin de protecție față de copilul ei de doi ani, după ce a amenințat că va da foc locuinței în care se afla acesta. Femeia a fost internată la un spital de specialitate.

Un echipaj de poliţie din zona Secţiei Ziduri s-a deplasat pe parcursul săptămânii la o locuinţă din Valea Râmnicului, unde a fost sesizată o stare de pericol asupra unui minor de 2 ani.

Bărbatul a aflat printr-un apel video de intenția femeii

"Echipajul a ajuns la imobilul indicat în apelul 112, unde a depistat o femeie de 34 de ani şi pe fiul său minor, în vârstă de 2 ani. Din investigaţii a reieşit că, pe fondul unui conflict între concubini, generat de gelozie, femeia ar fi ameninţat că va incendia locuinţa şi că va suprima viaţa copilului. Întrucât concubinul acesteia s-ar fi aflat la serviciu, ameninţările ar fi fost adresate prin intermediul unui apel video", informează IPJ Buzău.

În urma verificărilor, poliţiştii au emis ordin de protecţie provizoriu pentru 5 zile.

"De asemenea, au fost solicitaţi reprezentanţii din domeniul asistenţei sociale şi protecţia copilului, pentru măsuri conform competenţelor, fiind dispusă extragerea minorului din mediul de risc şi internarea acestuia într-un centru cu regim de urgenţă. Având în vedere starea de agitaţie a femeii, marcată de instabilitate psiho-emoţională, a fost transportată la o unitate medicală, pentru evaluare şi îngrijiri de specialitate", informează sursa citată.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ameninţare şi continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62539882
Secția la care s-a votat cel mai mult în diaspora până la ora 12:00. E o surpriză pentru toată lumea care urmărește alegerile
Peste 23.000 de români au votat în diaspora în primle ore după deschiderea secțiilor de votare, dar surpriza o reprezintă secția în care s-au exprimat cele mai multe voturi.
62540082
Un șofer a rămas fără mașina de 100.000 euro după un control în trafic. Ce au descoperit poliţiştii din Giurgiu. FOTO
Un autoturism de 100.000 euro care figura ca fiind furat din Italia a fost descoperit de poliţiştii de frontieră din Giurgiu, în urma unui control efectuat în trafic.  
62485930
FIFA a sancţionat România după meciurile cu Bosnia şi San Marino pentru rasism şi aruncarea de obiecte în teren
Federaţia Română de Fotbal a fost informată cu privire la deciziile luate de Comisia de Disciplină a FIFA în urma rapoartelor întocmite la partidele România – Bosnia şi Herţegovina şi San Marino – România, disputate 21 şi 24 martie, pe Arena Naţională.