Copac doborât de vânt peste o mașină în care se afla o familie cu cinci copii, pe DN17

×
Publicitate

Vântul puternic a provocat necazuri în țară. O femeie din Gura Humorului a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovită de un cort de campanie electorală, luat de vijelie.

În Bistrița-Năsăud, un copac a căzut de pe o mașină în care se afla o familie cu cinci copii. Iar în Prahova, un incendiu de vegetație amenință mai multe case.

Echipele de pompieri și localnicii s-au luptat din răsputeri cu focul și au reușit, în cele din urmă, să stăvileasca extinderea lui. Cel mai grav a fost faptul că acestea s-au extins din cauza vântului puternic. Oamenii au stat cu frică, vâzând flăcările uriașe la câțiva pași de casele lor.

În ceea ce privește cazul de la Gura Humorului, femeia în vârstă de 82 de ani, trântită la pământ de cortul electoral, are un traumatism grav la cap. A fost transportată de urgență la spitalul din Gura Humorului, apoi la Suceava. Starea ei este stabilă.

Iar acesta nu a fost singurul incident grav produs vineri de vântul care a suflat cu putere. Pompierii militari și un echipaj SMURD au intervenit pe DN 17 în Mureșenii Bârgăului după ce au fost alertați că un copac doborât de vijelie a căzut peste o mașina aflată în mers. La volan se afla un bărbat de 47 de ani din județul Bacău, iar în autoturism erau soția și cinci copii. Trei dintre cei mici, cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, au fost transportați la spital. Din fericire, spun medicii, viața lor nu a fost pusă în pericol.

Și în Sighetu Marmației, tabla unui acoperiș a fost luată pe sus de vijelie, dar nimeni nu a fost rănit. Codul galben de vânt puternic rămâne în vigoare până diseară la ora 21. Zonele vizate sunt Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei și Carpații Orientali.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62437471
Despăgubiri de 130.000 de euro familiei unui pacient mort din cauza unei erori la Spitalul județean din Slobozia

Spitalul județean din Slobozia a fost obligat să plătească despăgubiri de 130.000 de euro familiei unui pacient mort din cauza unei erori. I-a fost administrată o substanță greșită.

62437498
„NU ATINGE!” scrie pe o bucată din drona prăbușită în Brăila. Ce spun specialiștii despre acest incident

Incident periculos pe pământ românesc, în Brăila. O dronă, cel mai probabil în derivă, a căzut lângă oraș, formând un crater de câțiva metri, în timp ce Ucraina era puternic bombardată de ruși.

62437491
Suma uriașă primită de un bărbat din Constanţa care a păcălit 11 persoane că le va realiza lucrări în locuinţe

Un bărbat a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile pentru că a păgubit 11 persoane din judeţul Constanţa, cu peste 700.000 de lei, după ce le-a promis că le va realiza diverse lucrări în locuinţe, fără însă a-şi respecta angajamentele.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.