Circulația pe Valea Oltului se reia cu două zile mai devreme. Lucrările la autostrada Moldovei au ajuns la 80%

×
Publicitate

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că în ”cel mai scurt timp se va circula pe autostrada Moldovei”, el folosind acest moment pentru a critica lipsa de realizări a guvernărilor PNL şi PNL-USR.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, precizează că 82 de kilometri din viitoarea autostradă vor fi deschişi circulaţiei în toamna acestui an, stadiul lucrărilor pe tronsonul dintre Buzău şi Focşani depăşind, în medie, 80%.

”Am o veste bună şi mă bucur că am o veste bună împreună cu domnul ministru Grindeanu, să ştiţi că împreună tocmai ce am circulat pe autostrada Moldovei, în sfârşit după 30 şi ceva de ani, nu mai vorbim nici de promisiuni, nici de se va întâmpla peste nu ştiu cât timp. În cel mai scurt timp se va circula pe autostrada Moldovei”, a anunţat, miercuri după-amiază, premierul Marcel Ciolacu, în timpul unei vizite pe şantierul autostrăzii A7, în judeţul Buzău.

El a estimat că, până la finalul acestui an, 82 de kilometri din autostradă vor fi daţi în circulaţie.

”Ca şi o comparaţie, ştiţi că tot apar piţigoi din ăştia pe la televizor, pe timpul guvernului Cîţu cu USR-ul, Cîţu-Drulă parcă era, aşa, investiţiile erau la jumătatea investiţiilor de anul acesta. Cu alte cuvinte, Guvernul României, condus vremelnic de către mine, anul acesta are investiţii duble faţă de guvernul Cîţu-Drulă şi de trei ori mai mari faţă de celebrul guvern Orban-Orban, atunci fost doar PNL-ul la guvernare”, a adăugat Marcel Ciolacu.

La rândul său, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat că stadiul lucrărilor pe cele patru loturi de autostradă dintre Buzău şi Focşani depăşeşte 80%.

”Am venit pe mare parte din aceste patru loturi, sunt la 82% medie, cele patru loturi dintre Buzău şi Focşani pot să vă spun, urmare a discuţiilor pe care le-a avut cu constructorul, că lotul 1 şi lotul 2, adică de la Buzău la Râmnicu Sărat, mai puţin podul şi lotul 4, cel din jurul Focşaniului, vor fi date în circulaţie undeva la jumătate lunii octombrie. Diferenţa, adică podul şi lotul 3, undeva pe finalul lunii noiembrie. Deci aşa cum anunţa şi primul ministru, se va circula pe cei 82 de kilometri în această toamnă, între Buzău şi Focşani şi ăsta este un lucru foarte bun, chiar dacă unii fac tot posibilul să scoată în evidenţă altceva”, a afirmat Sorin Grindeanu.

Circulația pe Valea Oltului se reia cu două zile mai devreme

Circulația pe Valea Oltului (DN7), între Boița și Lazaret, se redeschide în totalitate din această seară, cu două zile mai devreme decât termenul anunțat inițial.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că circulația pe DN7, între Boița și Lazaret, se redeschide în totalitate, în această seară, începând cu ora 20.00, cu două zile mai devreme decât termenul inițial.

“Antreprenorul turc s-a mobilizat exemplar și a finalizat, cu 2 zile mai devreme, lucrările în zona critică. (…) Astfel, ne vom bucura de beneficiile pe care le generează Coridorul 4 Pan European, care tranzitează România, între Constanța și Nădlac“, a transmis Grindeanu.
 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Un bărbat de 31 de ani a murit într-un carambol cu trei vehicule, în Bistrița-Năsăud. „În curbă am scăpat volanul”

Un grav accident rutier a avut loc miercuri dimineață pe DN17 la ieșire din localitatea Mureșenii Bârgăului, spre Pasul Tihuța din Bistrița Năsăud.

Cum au înşelat mai mulți indivizi băncile cu peste două milioane de lei. Cumpărau în leasing maşini de lux

Mai multe percheziţii au avut loc, miercuri, la persoane care ar fi înşelat bănci, cărora le-au prezenta documente false pentru a putea cumpăra maşini de lux în leasing, în valoare de peste două milioane de lei, care ulterior erau valorificate fraudulos.

Filmul triplei crime din București. Mama obţinuse un ordin de protecţie împotriva fiului criminal, dar l-a retras

Triplă crimă într-un cartier din Sectorul 2 al Capitalei! Scene sângeroase s-au derulat într-un apartament unde polițiștii au găsit fără suflare o bătrână de 73 de ani și doi dintre copiii săi - de 44, respectiv 47 de ani.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.