Cine este noul sef al ANAF. Decizia premierului a fost publicata astazi in Monitorul Oficial

61709707

 Dragos Doros este noul sef al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), potrivit unei decizii a prim-ministrului Dacian Ciolos, publicate vineri in Monitorul Oficial.

 Conform deciziei, Dragos Doros a fost numit presedinte, cu rang de secretar de stat, al ANAF.

Dragos Doros

„Numirea are la baza criterii strict profesionale si aptitudini de coordonare a unei activitati foarte ample. ANAF este una dintre institutiile cheie din Guvernul Romaniei, de aceea reforma inceputa cu Banca Mondiala trebuie nu doar continuata, ci si accelerata. Institutia trebuie sa fie una moderna, care lucreaza pentru si in favoarea contribuabililor, care are ca prim rol asistenta si incurajarea conformarii voluntare si abia apoi colectarea de creante fiscale de la cei ce nu se conformeaza.

Consider ca strategia ANAF trebuie sa aiba in vedere nu doar cifrele pe colectare, ci si o colectare care sa puna accent pe respectarea drepturilor contribuabililor”, a declarat ministrul Finantelor Publice, Anca Dragu.

Dragos Doros are o vasta experienta in asistenta si planificare fiscala, in domeniul legislatiei locale si internationale. A detinut pana in prezent functia de director in cadrul unei companii multinationale. In 2012, acesta a fost numit secretar de stat in Ministerul Finantelor Publice dupa ce, in perioada 2008-2010, a condus Departamentul de Legislatie si Impozitare Directa din aceeasi institutie.

A reprezentant Romania in Comisiile de specialitate din cadrul Uniunii Europene si la OECD. De asemenea, Dragos Doros a coordonat negocierile si procesul de aplicare a Conventiilor de evitare a dublei impuneri si activitatile specifice legate de procedurile amiabile prevazute de conventiile de evitare a dublei impuneri si a Directivelor Europene.

„ANAF este o institutie de o importanta cruciala, care se afla intr-un amplu proces de restructurare, menit sa raspunda cerintelor si exigentelor actuale. Vom continua implementarea programului cu Banca Mondiala, care ne va permite sa cream o organizatie moderna. Ne vom concentra pe simplificarea procedurilor de administrare si plata a impozitelor si taxelor si pe o interactiune cat mai facila cu platitorii de taxe si impozite. Unul dintre exemple este chiar formularul 088, avem in vedere o aplicare mai putin anevoioasa a acestuia.

Vom fi parte activa a procesului inceput odata cu initiativa guvernamentala «comisia pentru taiatul hartiilor». ANAF trebuie sa fie o organizatie puternica, pregatita sa reactioneze prompt si cu profesionalism in toate situatiile”, a declarat noul presedinte al ANAF.

Pe 11 februarie, Daniel Diaconescu a fost numit in functia de vicepresedinte al Agentiei Nationale de Administrare Fiscala. Acesta a fost imputernicit sa exercite atributiile presedintelui ANAF pana la numirea unui nou sef.

Numirea lui Diaconescu interimar la ANAF a venit in urma eliberarii din functie a presedintelui Agenţiei Nationale de Administrare Fiscala, Gelu Diaconu, urmărit penal in dosarul in care sunt anchetati deputatii Madalin Voicu si Nicolae Paun.

Biografia noului sef ANAF

Dragos Doros s-a nascut la 26 ianuarie 1973.

A absolvit, in 1996, Facultatea de Comert si Relatii Internationale din cadrul Academiei de Studii Economice. in 2008, a obtinut o certificare in Consultanta fiscala, la Camera Consultantilor Fiscali din Romania. in perioada 2008-2010, a urmat diverse studii si stagii de pregatire in Romania, Austria si Franta, in domeniul aplicarii Conventiilor de evitare a dublei impuneri, a metodologiilor de control in privinta preturilor de transfer, imbunatatirii capacitatii administrative a sistemelor fiscale, etc. in perioada 2009-2010, a urmat un curs postuniversitar la Academia de Studii Economice, obtinand diploma in Managementul institutiilor publice, comunicare, dezvoltare regionala, resurse umane.

In perioada 2000-2004, a fost manager al departamentului de consultanta fiscala la Ernst&Young Romania, iar din 2004 pana in 2008, a ocupat functia de Senior Manager la departamentul de consultanta fiscala din cadrul casei de avocatura Bostina & Asociatii.

A fost director general al Directiei Generale Legislatie Impozite Directe, din cadrul Ministerului Finantelor Publice (2008-2010), partener in cadrul firmei de avocatura Nestor&Nestor, Diculescu, Kingston, Petersen, la departamentul de consultanta fiscala (2010-2012) si secretar de stat in Ministerul Finantelor Publice (apr.- mai 2012).

In 2013, Dragos Doros a fost numit director al diviziei de asistenta fiscala din cadrul firmei KPMG, functie pe care a detinut-o pana la numirea ca presedinte al ANAF.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61781340
Doi supravietuitori din Colectiv au stat de vorba cu BBC despre seara tragediei. Alex si Cristian sunt tratati in Newcastle

Alex Olteanu si Cristian Raducanu, doi dintre supravietuitorii tragediei din Colectiv, care au fost transportati pentru ingrijiri intr-un spital din Newcastle, Marea Britanie, au povestit pentru BBC cum au scapat din club in noaptea incendiului.

61781304
Garduri de beton si lucrari de amenajare in casa. Pentru ce avantaje isi mai risca unii procurorii cariera

Pentru un gard din beton si lucrari de amenajare la o casa, un magistrat din Prahova ar putea spune adio carierei.

61781300
Doua case mistuite de flacari in orasul Voluntari. De la ce cred oamenii ca a pornit incendiul

Un incendiu violent a mistuit joi noapte pana la temelie doua case din orasul Voluntari, Ilfov, si a provocat pagube serioase la alte doua. Martorii spun ca focul a pornit de la un cos de fum necuratat si s-a extins cu repeziciune.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.