Cine a descoperit cadavrul bebelușului aruncat la groapa de gunoi din Oraviţa. Poliţiştii vor să afle şi cine sunt părinţii

62322924

Un angajat de la groapa de gunoi din oraşul Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, a fost cel care a găsit cadavrul fetiţei nou-născute, într-un sac menajer aruncat printre deşeuri. A sunat imediat la Poliţie. În urma necropsiei se va stabili cauza decesului.

„Ieri, poliţişti de la Poliţia Oraşului Oraviţa au fost sesizaţi despre faptul că la o haldină de gunoi din oraş a fost găsit cadavrul unui bebeluş, aruncat într-un sac menajer. La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul inspectoratului şi Poliţiei Oraşului Oraviţa, pentru efectuarea cercetării la faţa locului şi stabilirii situaţiei de fapt”, au transmis reprezentanții IPJ Caraş-Severin, potrivit news.ro. 

Cadavrul nou-născutului a fost dus la morga spitalului din localitate pentru efectuarea necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului.  

„Momentan cercetările sunt în curs de desfăşurare, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa, în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt şi de drept şi dispunerii măsurilor legale, care se impun”, au mai preciazat reprezentanții IPJ Caraş-Severin.

Poliţiştii încearcă să afle şi cine sunt părinţii fetiţei, care au fost motivele pentru care corpul acesteia a fost aruncat la gunoi, dacă s-a născut în viaţă sau nu şi de cât timp a fost aruncat cadavrul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62333178
Un joc pentru pescuit de la IKEA, potențial pericol de sufocare. Clienții sunt sfătuiți să îl returneze
IKEA îndeamnă toți clienții care dețin jocul multicolor pentru pescuit BLÅVINGAD să nu îl mai utilizeze și să contacteze compania pentru rambursarea integrală a sumei plătite, din cauza unui potențial pericol de sufocare.
62333157
TIR la un pas de a se răsturna, în Defileul Jiului. Autocamionul s-a înclinat periculos, în afara șoselei
Un autocamion încărcat cu zeci de tone de rumeguș a fost la un pas de a se răsturna, în Defileul Jiului.
62333160
„L-am simțit foarte urât, ne-am speriat”. Ce spun localnicii din Târgu Jiu despre cutremurul de 4,9 pe Richter de luni
Un nou cutremur, cu magnitudine 4,9 pe Richter, s-a produs luni după-amiază în Gorj, la câțiva kilometri de Târgu Jiu. Mulți oameni au ieșit imediat din blocuri și, de teamă că pământul se va mișca din nou, au rămas afară zeci de minute.