Ce se întâmplă cu antrenorul acuzat că ar fi violat o fetiță de șapte ani la Clubul Sportiv Dinamo București

×
Publicitate

Antrenorul acuzat că ar fi violat o fetiță de șapte ani la Clubul Sportiv Dinamo București, în timpul cursurilor de înot, a fost arestat miercuri seară.

Tânărul de 20 de ani a fost concediat, după ce șefii lui au aflat care sunt acuzațiile care i se aduc.

Fapta s-ar fi petrecut marți și Poliția a fost anunțată de mama copilei.

Instructorul secției de natație a Clubului Dinamo ar fi abuzat minora în bazinul de înot.

Potrivit noilor reglementări, pentru că România a înăsprit anul trecut pedepsele pentru viol comis asupra minorului, individul riscă între șapte și 12 ani de închisoare cu executare. Mai mult, Codul Penal consideră circumstanță agravantă dacă fapta e comisă de o persoană care se ocupă de educarea minorului, iar pedeapsa se majorează cu încă trei ani.

Reprezentanții Clubului Sportiv Dinamo au reacționat imediat și spun că i-au desfăcut contractul de muncă instructorului care lucra la ei de mai puțin de un an. În plus, au pus la dispoziția anchetatorilor imaginile surprinse de camerele de supraveghere. Și au anunțat că vor solicita întregului personal prezentarea unui certificat care atestă integritatea comportamentală.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62339659
Avalanşă de mari dimensiuni, la Bâlea Lac. Două corturi, îngropate în zăpadă. Nu au existat victime
Nu degeaba a fost emisă o avertizare privind riscul de avalanșă din munţii Făgăraș cotat la gradul 4 din 5.
62425855
Planta modificată de cercetătorii de la Fundulea. Au obținut o producție de două ori mai mare față de fermierii români
Cu o climă tot mai caldă, care favorizează dăunătorii, agricultorii sunt interesați de plantele rezistente la secetă și boli.
62425851
Fenomen alarmant în Armata Română. Peste 13.000 de angajați au părăsit MApN în ultimii 2 ani
În timp ce Occidentul vede Rusia drept o amenințare la adresa NATO, România se confruntă cu un fenomen cel puțin îngrijorător. De la începutul anului 2022 până în prezent, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a rămas fără peste 13.000 de angajați.