Ce companii aeriene își reiau zborurile în România. Majoritatea destinațiilor din Europa se redeschid, treptat, din iunie

Ce companii aeriene își reiau zborurile în România. Majoritatea destinațiilor din Europa se redeschid, treptat, din iunie
Inquam/ Octav Ganea

Măsura suspendării zborurilor din România spre majoritatea destinațiilor europene expiră pe 28 mai, astfel încât din iunie companiile aeriene au programat deja curse de pe Aeroportul Otopeni.

 

Toate companiile vor avea măsuri special de siguranță, în contextul pandemiei de coronavirus, iar purtarea măștii pe toată durata zborului este obligatorie.

În ceea ce privește destinațiile, doar Italia, de pe 3 iunie și Grecia, începând cu 15 iunie au anunțat că se redechid pentru turiști, care nu vor mai trebui să intre în carantină.

Tarom reia zborurile spre Italia, începând cu 26 mai, dar acestea vor fi operate în condiţii speciale, cu respectarea regulilor impuse de starea de alertă.

Citește și
avion pakistan
Cum a avut loc tragedia aviatică din Pakistan. Bilanțul morților

 

Cursele anunțate de Tarom

 

”La solicitarea dumneavoastră, am introdus următoarele zboruri spre şi dinspre Italia cu data de călătorie 26 mai 2020: Bucureşti - Roma - Bucureşti, tarif 208 euro, cu bagaj de mână de 10 kg şi bagaj de cală de 30 kg incluse; Bucureşti - Milano - Bucureşti, cu tarif de 200 euro, cu bagaj de mână de 10 kg şi bagaj de cală de 23 kg incluse”, a anunțat compania.

Din iunie, inclusiv Wizz Air ori Lufthansa își reiau o parte din curse, iar Blue Air, de la 1 iulie.

Lufthansa reîncepe zborurile spre Frankfurt din București de pe 1 iunie, Swissair: Zurich - București de pe 5 iunie, iar Austrian Airlines: Viena - București 7 iunie.

Și compania Wizz Air e pregătită să reia treptat cursele regulate. Acum însă, operează spre cinci destinații: printre care Lisabona, Stockholm ori Oslo.

Compania aeriană Air France va relua, de asemenea, zborurile între aeroportul Paris ”Charles de Gaulle” și aeroportul București ”Henri Coandă” începând cu data de 3 iunie 2020. 

Zborurile sunt operate în condiții extinse de igienă pe tot parcursul procesului de check-in, îmbarcare, derulare a zborului și debarcare.

 

Destinațiile anunțate de Blue Air

 

Blue Air a anunțat că se vor putea face rezervări de bilete pentru zboruri regulate de la 1 iulie.

Pe site există secțiunea de zboruri la cerere. În funcție de numărul pasagerilor care se vor înscrie, se vor relua și alte destinații. Acum se zboară spre Dublin din București sau Cluj.

Blue Air va relua zborurile regulate la începutul lunii iulie 2020, în mod etapizat, după un program corelat cu reglementările privitoare la mobilitate implementate la nivel european.

Destinaţiile acoperite, pe măsură ce se ridică restricţiile, vor fi Belgia (Bruxelles), Cipru (Larnaca), Danemarca (Copenhaga), Finlanda (Helsinki), Franţa (Paris, Nisa, Lyon), Germania (Koln, Hamburg, Munchen, Stuttgart), Irlanda (Dublin), Israel (Tel Aviv), Italia (Roma, Florenta, Milano, Torino, Napoli), Marea Britanie (Londra, Liverpool), Norvegia (Oslo), Spania (Palma de Mallorca, Valencia, Malaga) şi Suedia (Stockholm).

De asemenea, odată cu ridicarea restricţiilor în Italia şi Cipru, Blue Air va opera curse interne în Italia (de la Torino spre şi dinspre Catania, Lamenzia, Napoli, Alghero, şi Trapani) şi Grecia - Cipru, pe rutele Larnaca - Atena şi Larnaca - Salonic.

În ceea ce priveşte zborurile regulate, Blue Air va reîncepe activitatea cu un număr limitat de rute şi frecvenţe, urmând să reconstruiască, etapizat, în timp, reţeaua operaţională.

 

Protocoale de siguranță

 

Pe de altă parte, Blue Air a implementat protocoale solide de siguranţă la bordul aeronavelor sale.

Pentru pasageri, este obligatorie purtarea măştilor pe tot parcursul călătoriei, dezinfectarea mâinilor, precum şi evitarea deplasărilor în cabină, iar îmbarcarea se face cu un singur bagaj de mână, de dimensiunile 55 x 40 x 20 cm şi cu greutatea maximă de 10 kg.

Echipajele vor instrui pasagerii referitor la măsurile de siguranţă sanitară şi se vor asigura că acestea sunt respectate.

 

Articol recomandat de sport.ro
Ce nu s-a văzut la TV: gesturile făcute de Marius Șumudică după Dinamo - Rapid
Ce nu s-a văzut la TV: gesturile făcute de Marius Șumudică după Dinamo - Rapid
Citește și...
Eveniment istoric. O aeronavă israeliană, în Turcia, pentru prima dată în 10 ani
Eveniment istoric. O aeronavă israeliană, în Turcia, pentru prima dată în 10 ani

O aeronavă aparţinând companiei aeriene israeliene El Al a aterizat duminică pe pământ turcesc pentru prima dată în 10 ani.

Cum a avut loc tragedia aviatică din Pakistan. Bilanțul morților
Cum a avut loc tragedia aviatică din Pakistan. Bilanțul morților

Tragedie aviatică în Pakistan, unde un avion al companiei aeriene de stat, cu 99 de oameni la bord, s-a prăbuşit într-o zonă dens populată din Karachi.

Bombardiere și avioane de luptă rusești, interceptate în apropierea spaţiului aerian al României
Bombardiere și avioane de luptă rusești, interceptate în apropierea spaţiului aerian al României

Forţele aeriene române au efectuat o misiune de poliţie aeriană de însoţire a patru aeronave ruseşti care au zburat, marţi, deasupra Mării Negre, în apropierea spaţiului aerian al NATO.

Recomandări
LIVE Video. Ședinţa pentru învestirea Guvernului propus de Marcel Ciolacu. Bolojan: „Am înţeles mesajul românilor”
LIVE Video. Ședinţa pentru învestirea Guvernului propus de Marcel Ciolacu. Bolojan: „Am înţeles mesajul românilor”

Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit în şedinţă comună, luni, pentru dezbaterea şi votul asupra învestirii Guvernului propus de candidatul desemnat la funcţia de prim-ministru Marcel Ciolacu.

POLITICO: Cum a câștigat Putin alegerile din România. „Totul se decide în spatele ușilor închise”
POLITICO: Cum a câștigat Putin alegerile din România. „Totul se decide în spatele ușilor închise”

România încă se recuperează de ascensiunea și căderea rapidă a lui Călin Georgescu, un candidat care a ajuns la alegători printr-o campanie pe TikTok.

Tanczos Barna, care a preluat Finanțele de la Boloș: „Provocarea cea mai mare este să plătim pensiile și salariile asumate”
Tanczos Barna, care a preluat Finanțele de la Boloș: „Provocarea cea mai mare este să plătim pensiile și salariile asumate”

Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului.