Potrivit basilica.ro, mitropolitul Basarabiei i-a oferit preşedintelui României o icoană a Sfântului Preot Mucenic Alexandru din Basarabia, iar Nicuşor Dan i-a dăruit Înaltpreasfinţitului Părinte Antonie un Tricolor al României, scrie Agerpres.

„Înaltpreasfinţia Sa şi-a manifestat recunoştinţa pentru ajutorul primit de la autorităţile de la Bucureşti în consolidarea instituţională a mitropoliei. Numeroase proiecte de construcţie, restaurare şi dezvoltare a comunităţilor parohiale au fost realizate cu sprijinul financiar al Guvernului României, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, şi cu susţinerea constantă a Patriarhiei Române. Mitropolitul Antonie i-a prezentat preşedintelui provocările întâmpinate în Republica Moldova. Între acestea se află necesitatea recuperării patrimoniului istoric al Mitropoliei Basarabiei, confiscat în timpul ocupaţiei sovietice, construirea şi restaurarea lăcaşurilor de cult, dezvoltarea instituţiilor educaţionale şi social-filantropice şi formarea clerului", precizează sursa citată.

Totodată, IPS Antonie a subliniat importanţa aprofundării cooperării cu autorităţile de la Bucureşti şi Chişinău, astfel încât Mitropolia Basarabiei să îşi poată împlini misiunea în condiţii de demnitate, stabilitate şi egalitate instituţională.

„Preşedintele Nicuşor Dan a mulţumit pentru primirea călduroasă şi a mărturisit bucuria pe care o trăieşte de fiecare dată când vine în Republica Moldova. Şeful statului a exprimat susţinerea României pentru comunităţile româneşti din Basarabia şi disponibilitatea instituţiilor de la Bucureşti de a rămâne aproape de Mitropolia Basarabiei, pentru ca Biserica Ortodoxă Română din Republica Moldova să îşi poată desfăşura misiunea pastorală, educaţională şi socială cu deplină responsabilitate", arată sursa citată.

Preşedintele Nicuşor Dan a fost însoţit la întrevederea cu mitropolitul Antonie de ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, de ambasadorul României la Chişinău, Cristian-Leon Ţurcanu, precum şi de alţi reprezentanţi ai instituţiilor statului român.