Ce au făcut șoferii blocați pe DN1 când au început să se plictisească. „E jale”

×
Publicitate

Mai sunt 24 de ore până când va începe petrecerea de Revelion, dar ca să ajungă la destinația dorită, zeci de mii de români au înfruntat aglomerația din trafic.

Drumul Național 1 a devenit iarăși o coloană nesfârșită de mașini. Înainte de Comarnic, șoferii grăbiți să ajungă la munte au avansat cu 5 kilometri pe oră.

Drumul de la București la Brașov s-a transformat într-o cursă a răbdării. Pentru mulți șoferi, traseul a durat chiar și șase ore. Un blocaj major a apărut la intrarea în Comarnic, unde - la un moment dat - coloana de mașini s-a întins pe aproximativ opt kilometri.

Șofer: „E extraordinar de prost, de prost este... că nu fac autostrada asta. Nu o fac și în felul ăsta uite ne chinuim”.

Deși toată lumea se grăbea să ajungă la munte înainte de lăsarea serii, mașinile au avansat chinuitor de încet, iar fiecare metru parcurs a fost o mică victorie.

Corespondent PRO TV: „Cu ochii la crestele înzăpezite și gândul la petrecerea ce urmează, șoferii dau testul răbdării pe această porțiune de drum. Și noi am parcurs alături de ei câteva sute de metri într-o oră”.

Pasager: „Sperăm să ajungem... sperăm până la Revelion, dar vedem...”.

Pentru a face față așteptării, unii au coborât din mașini și au mers pe jos, pe marginea drumului, încercând să se dezmorțească.

Șofer: E full.
Reporter: Și pe jos de ce? Ați amorțit deja?
Șofer: Exact. Și copiii s-au plictisit. E jale.

Alți turiști au încercat să transforme timpul pierdut într-un moment de relaxare sau distracție.

Șofer: Ne jucăm, ia uitați, ce ne jucăm... cine e impostorul.

Reporter: Și cine e impostorul?

Șofer: Nu știm, că doar ce am început runda.

Reporter: Ați început petrecerea deja.

Șofer: Da am început înainte să plecăm.

Aglomerație a fost și la intrările în Sinaia și Bușteni. Polițiștii le-au recomandat șoferilor să ia în calcul rute alternative, prin Târgoviște, Pitești sau Cheia.

Și pe Valea Oltului, circulația a fost blocată trei ore, din cauza unor camioane cu probleme tehnice, oprite pe șosea. Odată ce s-au format coloane de mașini, utilajele de deszăpezire și tractare n-au mai putut ajunge la vehiculele staționate.

În Poiana Brașov, turiștii s-au lovit de o altă problemă: parcările pline. Mulți au căutat zeci de minute un loc liber.

La hoteluri, turiștii au așteptat să își preia camerele.

Stațiunea a fost animată întreaga zi, iar ninsoarea a completat atmosfera de iarnă. Hotelurile nu sunt ocupate complet, iar o parte dintre turiști sunt așteptați să sosească abia în seara de Revelion.

Și la aceasta oră traficul este infernal pe DN1, mașinile circulă bară la bară de la Nistorești până la Comarnic si apoi în toate stațiunile de pe Valea Prahovei.

Coloana avansează extrem de încet. Cei care au de gând sa facă acest drum in ultima zi a anului trebuie să știe că e posibil să prindă din nou aglomerație. Vremea va fi mai rece decât marți, iar la munte va bate vântul și va ninge. De altfel, avem un Cod galben pe întreg arcul Carpaților.

Petrecerea de Revelion începe la ora 19 în Piața Sfatului din Brașov și in jurul orei 9 seara, in restaurante. Ar trebui să fiți, la acea oră, odihniți. Unitățile turistice au pregătit spectacole cu artiști bine cotați, DJ și ansambluri folclorice, care ar vrea să vă țină treji toată noaptea.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62602747
Avioanele și trenurile sunt pline de români care pleacă în vacanțe de Revelion: „Nu avem bani să-l facem în România”

S-au aglomerat și aeroporturile și gările, nu doar șoselele. Peste 200 de avioane au decolat marți numai de pe Aeroportul Otopeni.

62602697
Cum ne protejăm de infracțiunile comise cu ajutorul inteligenței artificiale. Ghid lansat de Poliția Română

Atenție la ce urmăriți pe internet. Poliția Română a lansat un ghid menit să ne ajute să ne protejăm de infractorii care folosesc inteligența artificială.

62602733
Trafic infernal pe DN1, în Prahova. Zona în care șirul de mașini este mult mai lung de 8 kilometri

De ore bune, șoselele către stațiunile montane sunt foarte aglomerate, de zecile de mii de turiști care își vor petrece Revelionul în hoteluri sau pensiuni.

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.