Ce a pățit un bulgar care a încercat să intre în România cu un Mercedes furat cu câteva ore în urmă din Germania. FOTO

62325340

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat un cetăţean bulgar, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals. De asemenea, autoturismul acestuia figurează ca bun căutat de autoritățile din Germania.

„În data de 15.02.2023, în jurul orei 10.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, judeţul Timiş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean bulgar, în vârstă de 23 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes, înmatriculat în Germania”, a transmis Poliția de Frontieră.

La controlul de frontieră, pe lângă documentele de identitate, şoferul a prezentat şi un permis de conducere care avea însemnele autorităților din Bulgaria. Poliţiştii de frontieră au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui permis auto original, acesta fiind fals, iar în urma efectuării verificărilor în baza de date, aceștia au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere.

În urma verificărilor suplimentare, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Germania în aceeași zi 15.02.2023.

Drept urmare, autovehiculul în valoare de aproximativ 60.000 de euro a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și tăinuire.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62325329
Bărbat scos de sub dărâmături la 278 de ore după cutremurele din Turcia. A supraviețuit nopți cu -15 grade. VIDEO

Un bărbat a fost scos în viață de sub dărâmături în Hatay, la 278 de la cutremurele devastatoare care au lovit Turcia și Siria pe 6 februarie.

62325317
Zeci de magazine Lidl din toată ţara, închise de ANPC. Alimente cu mucegai și expirate, doar câteva dintre nereguli. FOTO

Comisarii pentru Protecţia Consumatorilor au decis oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor, în cazul a 38 de unităţi, pentru nereguli constatate în timpul controalelor efectuate în acest an.

62324890
Cutremurele în Gorj nu se vor opri timp de o lună. Activitatea seismică este în continuare intensă

Activitatea seismică din judeţul Gorj este în continuare intensă, se încadrează în parametrii estimaţi după un şoc principal şi va continua timp de aproximativ o lună, precizează Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Recomandări
Luca niculescu inquam photos george calin
Luca Niculescu începe azi negocierile pentru formarea Guvernului. Ce cer partidele în schimbul votului din Parlament

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.

Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie.