Cazul fetiţei din Mehedinţi. Dezvăluirea tatălui adoptiv și acuzația asistentei maternale

62056505
Pro TV

Tatăl adoptiv al fetiţei luate din casă de mascaţi, la Baia de Aramă, declară că Sorina, „un pic speriată la început”, este foarte bine şi nu are niciun fel de problemă: „acum se joacă cu băiatul nostru. Toate bune şi frumoase”.

Tatăl adoptiv al fetiţei luate din casă de mascaţi, la Baia de Aramă, a spus că fetiţa nu a păţit absolut nimic la acţiunea de vineri, chiar dacă „emoţional a fost un pic speriată, la început”, relatează Mediafax.

„Este foarte bine, nu are niciun fel de problemă, acum se joacă cu băiatul nostru şi cu Ramona. Toate bune şi frumoase”, a spus Gabi Săcărin.

Întrebat cum a reuşit să calmeze fetiţa după intervenţia de vineri, tatăl adoptiv răspuns: „cu multă dragoste. A stat în braţele soţiei mele tot timpul, a mângâiat-o, a pupat-o, a liniştit-o. Noi ştim foarte bine la ce şcoală va merge Sorina. Ea este deja asigurată (medical - n.r.). Sorina are asigurări medicale egale cu copiii mei naturali. Ea este copilul meu şi toţi sunt asiguraţi la fel”.

Fetiţa a fost luată cu mascaţii vineri din casa în care a fost crescută de un asistent maternal, din Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi, după ce copila a fost înfiată de o familie din America. Momentul în care mascaţii au intrat în casă şi au luat fetiţa a fost filmat de familia care a crescut-o. În imagini se observă cum copila refuză să meargă cu oamenii legii şi strigă „mami, nu vreau să plec!". Şi vecinii au fost revoltaţi de această situaţie.

Imediat după ce fetiţa a fost luată din casă a apărut un val de nemulţumiri, oamenii fiind supăraţi de faptul că fetiţa a fost luată împotriva voinţei ei.
 

Asistenta maternală, despre refuzul de a o adopta: M-a obligat să semnez, că dacă nu îmi ia fata
 

Asistenta maternală care a avut grijă de fetiţa luată din casă de mascaţi, la Baia de Aramă, susţinea că nu a refuzat adopţia copilei şi a fost obligată să semneze o declaraţie gata scrisă. Soţul acesteia declară, la rândul său, că a formulat plângeri la DIICOT împotriva DGASPC Mehedinţi.

Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului a precizat că persoana de la care a fost preluată fetiţa din Mehedinţi nu mai avea calitatea de asistent maternal, fiindu-i retras atestatul, astfel că fata era reţinută ilegal.

Adopţia pentru fetiţă a fost deschisă încă din 2013. Pe toată perioada de valabilitate a adaptabilităţii copilului, au fost făcute demersuri pentru identificarea în plan intern a unei familii/persoane adoptatoare, însă nu s-a reuşit finalizarea unei adopţii cu o familie/persoană cu reşedinţa obişnuită în România, arăta sursa citată. În cadrul procedurii de adopţie , au fost selectate 120 de familii atestate din România, dintre acestea o singură persoană a dorit să participe la o primă vizită a fetiţei, dar care a refuzat ulterior continuarea demersului.

La rândul său, premierul Viorica Dăncilă a cerut corpurilor de control ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială să fie luni dimineaţă la prima oră în Dolj şi Mehedinţi, pentru controale în cazul fetiţei luate de acasă.

„Am cerut corpurilor de control ale ANPDCA şi ANPIS să fie luni dimineaţă la prima oră în Dolj şi Mehedinţi, pentru a întocmi un raport amănunţit al situaţiei. În urma acestei analize, vom lua, ferm, toate măsurile care se impun”, a scris premierul Viorica Dăncilă pe Facebook.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
O româncă înfruntă vârfurile montane. Povestea de succes a Denisei | FOTO și VIDEO
Citește și...
62056516
Marş în Bucureşti: ”Uniţi salvăm familia!” Momentul în care participanții spun Tatăl Nostru

Câteva sute de persoane au participat la Marşul normalităţii, organizat de Asociaţia "Noua Dreaptă", sâmbătă, din Piaţa Victoriei până în Dealul Patriarhiei.

62056508
Acoperişul unei școli din Constanța, smuls de o vilejlie cu aspect de tornadă

O vijelie cu aspect tornadic, care s-a produs sâmbătă după-amiază, a smuls acoperişul cu şarpantă de pe clădirea şcolii generale din satul Castelu, judeţu Constanţa, a informat Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

62056505
Procurorul acuzat că a bruscat fetiţa din Baia de Aramă. Inspecţia Judiciară, sesizată

Preşedintele CSM, Lia Savonea, a sesizat Inspecţia Judiciară în vederea efectuării de verificări cu privire la procurorul Maria Piţurcă de la Parchetul Curţii de Apel Craiova, care ar fi bruscat fetiţa de 8 ani.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Planul lui Luca Niculescu pentru a rezista în fruntea Guvernului până în 2028. Scenariul pregătit în caz de eșec (Surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu intenționează să continue demersurile pentru formarea unui Guvern și să meargă până la capăt cu procedura de învestire în Parlament, suțin surse politice pentru Știrile PRO TV.

Alexus grynkewich
Comandantul NATO în Europa și-a prezentat „teoria victoriei”: „Dacă cineva este destul de nebun să ne atace, vom lupta”

Comandantul forţelor NATO din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, şi-a prezentat luni „teoria victoriei” la o conferinţă de securitate la Varşovia; el a avertizat că aliaţii vor distruge "orice şi tot ce" este implicat în orice atac.