Câți elevi stau acasă din cauza Codului roșu de ploi abundente. Școlile vor fi închise în București și cinci județe

×
Publicitate

Codul roșu de ploi abundente, valabil de la ora 21, închide miercuri școlile și grădinițele din București și cinci județe. Peste 550.000 de elevi vor sta acasă, iar cursurile se pot organiza online, la decizia școlii.

Toate școlile și grădinițele de stat și private din Capitală vor fi închise miercuri, iar toate sălile de clasă vor fi goale.

Copiii vor sta acasă și în județele Ilfov, Constanța, Călărași, Ialomița și Giurgiu. Potrivit Ministerului Educației, rămâne la latitudinea fiecarei unități de învățământ dacă organizează cursuri online. Nu este obligatoriu ca orele să fie organizate.

În Capitală, de exemplu, potrivit inspectoratului școlar, cursurile sunt suspendate pe tot parcursul zilei, iar orele vor fi recuperate ulterior.

În ceea ce privește universitățile din aceste județe, autoritățile au anunțat că acestea au autonomie și vor decide pe cont propriu dacă vor chema studenții la cursuri.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62529215
MApN organizează exercițiu de mobilizare în București și Ilfov. Rezerviștii, convocați la unitățile militare
Ministerul Apărării anunţă un exerciţiu de mobilizare în Bucureşti şi Ilfov, între 12–20 octombrie, pentru testarea rezerviştilor.
62580860
Potop în România: Apă cât să umple o cadă pe fiecare metru pătrat. „Luați alimente pentru 72 de ore”
România intră marți seara, de la ora 21:00, sub influența ciclonului Barbara. Jumătatea sudică a țării este sub Cod roșu de ploi torențiale. În București și cinci județe sunt așteptate cantități alarmante de apa, de până la 140 de litri pe metru pătrat.  
62549358
Mesaj RO-Alert în București în urma Codului roșu de vreme extremă. Ploi torențiale și risc crescut de inundații până miercuri
Autoritățile au emis marți seară un mesaj RO-Alert pentru municipiul București, avertizând populația asupra unei alerte meteo de Cod roșu de ploi abundente și torențiale.