Casa Albă a concediat comisia care superviza construcția noii săli de bal. Membrii fuseseră numiți de administrația Biden

62548766

Casa Albă a concediat toți cei șase membri ai agenției care evalua proiectele de construcție din Washington, inclusiv cele ale președintelui Trump, relatează The New York Times.

Comisia pentru Arte Plastice, înfiinţată de Congres în 1910, are sarcina de a oferi consultanţă de specialitate preşedintelui, Congresului şi altor oficiali în materie de proiectare şi conservare. Preşedintele numeşte membrii comisiei pentru un mandat de patru ani.

Angajații, numiți de fosta administrație

Fostul preşedinte Joseph R. Biden Jr. i-a numit pe toţi cei şase membri, după ce a concediat o parte dintre persoanele numite de Trump, iar mandatul unor comisari urma să se încheie în 2028.

Un oficial al Casei Albe, care nu era autorizat să vorbească public, a declarat că va fi numită o nouă comisie, cu membri mai aliniaţi cu politicile lui Trump.

Reorganizarea vine în contextul în care Trump planifică mai multe proiecte ambiţioase de construcţie în Washington.

O mare parte din mandatul Comisiei se concentrează pe regulile stricte de urbanism din capitală, precum şi pe conservarea istorică — pentru care preşedintele Trump a dat dovadă de puţină răbdare.

Sală de bal de 300 de milioane de dolari la Casa Albă

Săptămâna trecută, echipele de construcţii au demolat întreaga aripă estică a Casei Albe pentru a face loc sălii de bal, care se estimează că va costa 300 de milioane de dolari. Trump a susţinut anterior că construcţia nu va afecta deloc aripa estică.

Donald Trump a propus, de asemenea, construirea unui nou arc de triumf lângă Memorialul Lincoln — un proiect care, în mod normal, ar trebui să treacă printr-un proces de aprobare care ar dura ani de zile. Legea privind lucrările comemorative din 1986 stabileşte un proces pentru noile monumente comemorative, precizând că acestea trebuie să fie autorizate de Congres şi apoi să treacă prin mai multe etape de planificare, proiectare şi revizuire, implicând atât Comisia de Arte Plastice, cât şi Comisia Naţională de Planificare a Capitalei.

Abordarea preşedintelui faţă de proiectele de renovare — întreprinse într-un ritm vertiginos — diferă radical de cea a predecesorilor săi. Când preşedintele Harry S. Truman a renovat Casa Albă în anii 1940, el a consultat Congresul, Societatea Americană a Inginerilor Civili, precum şi Comisia pentru Arte Plastice, care a aprobat schiţele proiectului, precum şi detalii mai mici, cum ar fi mostrele de ţesături şi schemele de culori.

Donald Trump, care s-a lansat deja în cel mai mare proiect de construcţie de la Casa Albă de la Truman încoace, ocoleşte toate aceste etape.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Ciorile fac haos în Arad. Locuitorii sunt exasperați de zgomot și cer intervenția autorităților

Stoluri mari de ciori îi înnebunesc pe locuitorii Aradului. Seara, când păsările revin la cuiburile din zona centrală, nu se mai vede cerul, iar gălăgia este de nedescris.

Cătălin Drulă: „La Transporturi am gestionat un buget mai mare decât bugetul Capitalei, plus cele șase sectoare”

Candidatul USR pentru Primăria Bucureşti, Cătălin Drulă, afirmă, marţi seară, că vorbeşte mult despre bugetul Capitalei pentru că ştie cât de importantă este bugetarea corectă pentru serviciile publice.

O polițistă a fost agresată în timpul unei intervenții la Slatina. Sindicatul Europol acuză conducerea de mușamalizare

O poliţistă din Slatina a fost agresată în timpul unei intervenţii care a avut loc în luna aprilie, dar sindicaliştii Europol acuză conducerea instituţiei că nu a înregistrat ultrajul şi nu a luat măsuri. Poliţista a depus singură plângere la Parchet, iar agresorul a fost arestat preventiv.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.