Când se deschid restaurantele. Anunțul făcut de Guvernul Orban

×
Publicitate

"În cel mult o săptămână se vor deschide restaurantele în interior". Anunţul a fost făcut, joi, de reprezentanţii industriei HORECA după o întâlnire organizată, la Guvern.

Potrivit acestora, până duminică, un grup de lucru comun va finaliza normele pentru deschiderea localurilor, dar şi unele noi pentru terase, unde ar putea fi permis ca la o masă să stea mai mul, de 4 persoane.

Premierul Ludovic Orban a menţionat că scopul acestui demers comun este ca împreună, autorităţi şi sectorul HORECA, să lucreze "pentru siguranţa clienţilor şi pentru a le oferi încredere că atunci când restaurantele îşi vor relua activitatea serviciile vor fi oferite în condiţii de protecţie şi nu va exista riscul îmbolnăvirilor".

"Reprezentanţii HORECA au apreciat măsurile de sprijinire a turismului cuprinse în Planul Naţional de Investiţii şi Relansare Economică şi au oferit sprijinul şi expertiza pentru pregătirea punerii lor în aplicare", mai menţionează Guvernul.

 

Președinte Hora: Cel mai probabil restaurantele se vor deschide săptămâna viitoare

 

Daniel Mischie, președintele Hora, a declarat, după discuția de la Guvern, că cel mai probabil restaurantele se vor redeschide săptămâna viitoare.

Președinte HORA: “Cel mai probabil restaurantele se vor deschide săptămâna viitoare. Am discutat un set de norme de aplicare, urmeaza ca în weekend o comisie formată din autorități, ANSVSA și patronate să clarifice normele de aplicare. Creşterea numărului de persoane care pot participa la evenimernte, purtatul măştilor obligatoriu, numărul persoanelor care nu sunt membri ai aceleiasi familii şi în acelaşi timp se doreste şi o conduita a celor care sunt în această industrie.

 

După patru luni de când restaurantele au pus lacătul pe uşa, primii clienţi vor păşi în interior de săptămâna viitoare, au anunţat, joi, reprezentanţii industriei HORECA. Mai multe asociaţii din domeniu au discutat cu premierul Ludovic Orban şi mai mulţi ministri la Palatul Victoria.

S-au discutat şi normele pentru această etapă de relaxare: se va respecta acea distanţă de 2 metri între mese, angajaţii vor purta masca de protecţie, iar la mese va fi un număr redus de persoane. Normele vor fi finalizate până săptămâna viitoare.

De altfel, reprezentanţii HORECA au cerut ca odată cu deschiderea restaurantelor să se să relaxeze şi măsurile pentru terase şi evenimente. De pildă, angajaţii să nu mai poarte mănuşi şi să aibă voie mai multe de 4 persoane la aceeaşi masă chiar dacă nu sunt din aceeaşi familie.

Patronatele au cerut şi creşterea numărului de participanţi pentru evenimente de săptămâna viitoare, de la 20 la 50 în interior şi pt evenimentele de afară , respectiv nunţi ori concerte, de la 50 la 100, urmând ca la finalul acestei luni să fie şi o a doua creştere în acest sens.

În acest moment, 30 de mii de unităţi la nivel naţional au terasele deschise. Funcţionarea restaurantelor în interior a fost intial programala la 1 iulie, însă a fost amânată. Iar aceasta amânare, spun Reprezentanţii industriei , nu poate fi asociată cu creşterea numărului de cazuri din ultimele zile, întrucât de acum o lună de la deschiderea teraselor s au respectat regulile în mare parte. Sectorul turistic a fost luat prin surprindere de ceea ce s-a întâmplat pe litoral în ultimele weekenduri - spun ei.

 

Articol recomandat de sport.ro
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Soția lui Cristiano Ronaldo și-a șters postarea! Georgina Rodriguez l-a distrus pe Jorge Jesus
Citește și...
62134691
Un botoșănean a murit sub ochii a sute de oameni după ce s-a înecat cu un mic

Un bărbat din Botoșani a murit sub privirile a sute de oameni, în piața centrală a orașului, după ce s-ar fi înecat cu un mic.

62134606
Momentul în care o tânără e spulberată pe trecerea de pietoni, în Bistrița

O tânără de 34 de ani din Bistrița-Năsăud, care traversa imprudent pe trecerea de pietoni, a fost spulberată de o mașină.

62134602
Accidente în lanț pe autostrada A3, în mai puțin de 24 de ore. Un bărbat și-a pierdut viața

Două accidente grave s-au petrecut în mai puțin de 24 de ore pe autostrada A3, în județul Cluj.

Recomandări
Shutterstock oameni la guvern
România a scapat de „junk”, dar pericolul rămâne. Cum a reacționat cursul euro-leu după decizia S&P

România a scăpat de retrogradarea ratingului de țară și rămâne în categoria statelor recomandate investițiilor. Agenția Standard and Poor's avertizează, însă, că dacă nu se va instala un nou guvern, pericolul „junk" la următoarea evaluare este uriaș.

Nicusor dan donald trump x
Fotografia cu Nicușor Dan și Donald Trump, analizată de experți. Ce spun despre autenticitatea imaginii

Fotografia în care președintele Nicușor Dan și partenera lui apar alături de Donald Trump la New York stârnește controverse.

62398345
Ce spun ungurii despre cel mai mare parc fotovoltaic din Uniunea Europeană care va fi construit în România

Un proiect uriaș de energie solară ar putea transforma România într-unul dintre cele mai importante centre de producție de energie fotovoltaică din regiune, scrie presa ungară.