Călin Georgescu, după termenul din procesul pentru propagandă legionară: Libertatea de exprimare înseamnă că poți spune orice

62581440

Marți dimineață, Călin Georgescu s-a prezentat la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a avut loc un termen în procesul în care fostul candidat la prezidențiale este judecat pentru propagandă legionară.

Procesul se află în stadiul de cameră preliminară, iar avocaţii lui Georgescu au anunţat că au ridicat mai multe excepţii, prin care solicită retrimiterea dosarului la Parchet.

"Am expus o serie întreagă de motive care, în mod normal, nu pot duce decât la o singură soluţie legală şi temeinică - şi anume restituirea cauzei la Parchet. Acum vom vedea. Cert este că noi avem încredere în justiţie. Un lucru însă trebuie să fie foarte clar - ca să avem o justiţie puternică, ea trebuie sprijinită, nu demonizată", a declarat unul dintre avocaţii lui Georgescu, la ieşirea din sediul instanţei.

Cum definește Georgescu libertatea de exprimare

La rândul său, Călin Georgescu a precizat că toate acuzaţiile care i se aduc în acest dosar se referă la libertatea de exprimare, acuzaţii pe care le-a catalogat ca fiind "o umilinţă la adresa întregului popor".

"Ce pot să vă spun astăzi este aşa, că, vedeţi dumneavoastră, justiţia zideşte statul şi corupţia surpă. Şi, în momentul în care trădarea independenţei justiţiei este anulată, lucrurile cad în derizoriu. Pentru că nu poţi să dai legi ca să limitezi libertatea de exprimare. Nu poţi să dai legi pentru aşa ceva. Pentru că libertatea de exprimare este definiţia democraţiei adevărate şi orice atentat la ea, la libertatea de exprimare, este o treaptă către dictatură. De aceea, constat şi spun că tot ceea ce mi se întâmplă şi toate acuzaţiile aduse mie legate de libertatea de exprimare, care, atenţie, înseamnă că poţi să spui orice, eşti liber să spui chiar şi adevărul, deci în această situaţie, libertatea de exprimare este faptul că ne-a fost anulată. Nu este doar o umilinţă la adresa mea, ci este o umilinţă la adresa poporului român", a spus Georgescu.

Fostul candidat la prezidenţiale a fost trimis în judecată pe 2 iulie de Parchetul General, fiind acuzat de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi de promovarea, în public, a ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe, în formă continuată (cinci acte materiale).

Călin Georgescu a fost „autorul intelectual” al planului prin care Horațiu Potra, ajutat de zeci de mercenari, ar fi dorit să preia puterea, prin mijloace violente, susțin procurorii. Călin Georgescu a fost trimis în judecată și pentru complicitate la tentativă de acțiuni contra ordinii constituționale. Procurorii îl acuză că la întâlnirea conspirativă de la ferma de cai din Ciolpani, ar fi pus la cale împreună cu Horațiu Potra o serie de violențe după anularea alegerilor de către CCR.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Comune mici cu cheltuieli exagerate: cum se „ard” zeci de mii de euro de Crăciun, pe brazi uriași și luminițe peste ulițe

Sunt comune în România care abia țin lumina aprinsă. În altele, însă, Crăciunul pare că nici nu vine fără brazi artificiali de 10 metri, urși și balerine 3D pe patine și bannere luminoase întinse peste ulițe.

Mihai Barbu a demisionat de la conducerea ARF, după ce a fost plasat sub control judiciar de DNA pentru trafic de influență

Mihai Barbu a demisionat din funcţia de preşedinte al ARF, după ce DNA l-a pus sub control judiciar pentru folosirea influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

Momentul în care o adolescentă din Iași este lovită de o mașină pe trecerea de pietoni și proiectată câțiva metri

O adolescentă de 17 ani a fost accidentată grav luni seară, în timp ce traversa pe o trecere de pietoni din localitatea Tomești, județul Iași.  

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.