Mașini de lux de peste 100.000 de euro, găsite de polițiști în Ialomiţa. De unde erau furate. GALERIE FOTO

62496694
Poliția Română

Poliţiştii au făcut, joi, 12 percheziţii în localităţile Urziceni, Bărbuleşti şi Armăşeşti, judeţul Ialomiţa, la persoane suspectate că au sustras maşini de lux din state ale Uniunii Europene.

Au fost găsite două autoturisme în valoare de peste 100.000 de euro.

"Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada august-octombrie 2024, persoanele în cauză ar fi sustras, de pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene, autoturisme de lux. În urma desfăşurării descinderilor, poliţiştii au ridicat două autoturisme, în vederea continuării cercetărilor, în valoare de peste 100.000 de euro", informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ialomiţa.

În cauză se continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale şi a tuturor persoanelor implicate.

De asemenea, poliţiştii au organizat o razie în cele trei localităţi, având ca scop menţinerea şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor comise cu violenţă în segmentul stradal.

Activităţile au avut ca scop verificarea respectării legislaţiei în vigoare, descurajarea fenomenului infracţional şi reducerea riscului rutier, arată sursa citată.

Astfel, în intervalul orar 06,00 - 10,00, poliţiştii au legitimat 132 de persoane, au fost verificate 72 de autoturisme şi au fost efectuate testări cu aparatele etilotest şi cele utilizate pentru depistarea substanţelor psihoactive din organism.

În acest context, au fost aplicate 26 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.675 de lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru încălcarea prevederilor O.U.G.nr.195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.

Ca măsură complementară a sancţiunilor constatate, poliţiştii au retras un certificat de înmatriculare şi au reţinut un permis de conducere.

În cadrul acţiunii au fost angrenaţi poliţişti de la structurile de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, arme explozivi şi substanţe periculoase, criminalistică şi efectivele din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Ialomiţa şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Ialomiţa. 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62496673
Medicul din Timișoara condamnat la închisoare cu executare primise mită de 7 ori într-o săptămână. Ce le spunea pacienților
Unul dintre cei mai renumiţi chirurgi din vestul ţării, medicul Marinică Gaşpar din Timișoara, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, după ce a fost prins de procurori că lua mită de la pacienţi.  
62496701
Salina Târgu Ocna a fost închisă la 4 zile după ce blocuri de sare au căzut din tavan, în timp ce turiștii erau înăuntru
Salina Târgu Ocna din județul Bacău a fost închisă abia joi, iar conducerea a fost demisă după ce, duminica trecută, mai multe blocuri de sare, de zeci de kilograme greutate, au căzut din tavan în timp ce mai mulți vizitatori erau înăuntru.
62268568
Preţul energiei electrice va fi uriaș după 1 aprilie. „Creştere cu 51% pentru cei care consumă sub 100 kWh/lună”
Preţul energiei electrice la consumatorul final după expirarea plafonării, la 1 aprilie 2025, se va găsi în intervalul 1,03 - 1,15 lei/kWh cu TVA inclus, consideră preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă.