Biserica din Parcul IOR, vandalizată cu vopsea roz. BOR acuză „toleranța clamată isteric de nucleele ideologice ale LGBT”

×
Publicitate

Biserica de lemn din Parcul IOR din București a fost vandalizată în noaptea de joi spre vineri, cu mesaje scrise cu vopsea roz la intrarea în locașul de cult.

Preotul paroh a sesizat Secția 12 de Poliție, iar oamenii legii au început o anchetă pentru distrugere.

„În această dimineață, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București - Secția 12 Poliție a fost sesizată de către un preot paroh cu privire la faptul că în această dimineață a găsit pereții, din lemn, ai bisericii desenați cu diverse inscripții.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, care au declanșat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.
Cercetările vor fi continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3”
a precizat DGPMB într-un comunicat.

Faptele pot fi asociate o mișcare LGBT, din punct de vedere al mesajului lăsat cu vopsea roz pe pereții de lemn ai bisericii maramureșene.

Vandalizarea pereților bisericii a atras furia reprezentanților Bisericii Ortodoxe Române, care au reacționat într-un comunicat extrem de dur.

„Toleranța clamată isteric de nucleele ideologice ale LGBT, mai recent BLM sau ANTIFA, lovește din nou. Și face ceea ce știe ea mai bine: vandalizează, murdărește, expectorează mesaje grotești și, în accese de supremă inteligență, își scrie numele pe toate gardurile. Inclusiv pe zidurile bisericilor. Recent, pe pereții frumoasei biserici ortodoxe din lemn situată în Parcul bucureștean IOR.
Doar un exemplu strident dintr-un lung șir de acte violente dictate și întreținute de o hidoasă ideologie (neomarxistă) eminamente anticreștină, aplaudată pe alocuri inclusiv mediatic, care infestează progresiv și progresist mediul universitar și social occidental, dar care, în virtutea mimetismului deja consacrat la noi, își găsește, iată, adepți și în România. Din fericire nu în România profundă, a majorității oamenilor normali și de bun-simț, ci în aceea, insulară, a unor personaje ce nu sunt obișnuite să țină în mână o carte, ci doar un spray cu vopsea de graffiti. Salvarea lor, ca și a noastră a tuturor, o reprezintă constant educația în spiritul valorilor firescului, ale culturii autentice și, desigur, fertila credință în Dumnezeu”
a transmis purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62180084
Psihiatru, despre medicul care spune că a tratat 1.000 de bolnavi Covid fără spitalizare și ”propriul ei kung-fu”
Psihiatrul Gabriel Diaconu consideră că medicul Flavia Groșan a comis ”o abatere grosolană de la practica etică medicală” prin declarațiile sale, potrivit cărora a tratat 1.000 de bolnavi Covid-19 fără spitalizare.
62173764
Coronavirus România, bilanț 19 martie. 5.593 de cazuri noi și 143 de decese. Record de pacienți la ATI
Coronavirus România, bilanț 19 martie. Pe teritoriul României au fost confirmate 886.752 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 798.985 de pacienți au fost declarați vindecați.
62178777
Record de pacienți COVID-19 internaţi la ATI
Potrivit bilanţului oficial, vineri, 19 martie, erau internaţi în secţii ATI 1.313 pacienți, cel mai mare număr de la începutul pandemiei COVID-19.