Bătaie în fața unui restaurant din Ploiești, pornită de un fost angajat. Care a fost motivul disputei

×
Publicitate

Încăierare ca-n filme, în fața unui restaurant din Ploiești. Protagoniști au fost patru bărbați - între care un fost angajat al localului, dat afară după ce ar fi jignit-o pe fiica patronului.

Tânărul a venit însoțit de fratele său. Ceilalți doi bărbați, cetățeni străini, se ocupă de administrarea localului. Indivizii s-au lovit la început cu pumnii și picioarele, după care au pus mâna pe bâte și cuțite.
Iar mașina fostului angajat, parcată în fața localului, a fost vandalizată.

Disputa ar fi pornit de la un fost angajat al localului, care a fost dat afară. Ca să se răzbune, bărbatul comanda mâncare la fostul loc de muncă, însă nu onora comenzile. După bătaia din stradă, trei dintre scandalagii, cu vârste între 23 şi 28 de ani, au ajuns la spital.

Maria Magdalena Rădulescu- purtătorul de cuvânt al IJP Prahova: „La faţa locului au fost mobilizate mai multe echipaje de poliţie. Geamurile portierelor autoturismului unuia dintre bărbaţi au fost distruse.”

Scandalul a fost oprit de oamenii legii. Autoturismul distrus, parcat chiar în fața localului, a rămas fără geamuri, iar caroseria a fost îndoită. Proprietarul este chiar unul dintre cei care a pornit, împreună cu fratele său, disputa.

Violeta Tănase - purtătorul de cuvânt al SJU Ploiești: „Toţi trei prezintă traumatisme cranio cerebrale, unul dintre ei are şi plagă la nivel cranian, doi mai au traumatisme toracice şi unul dintre ei traumatisme la nivelul coapsei, sunt în curs de investigare. Nu par să aibă leziuni care să le pună viaţa în pericol.”

Cei patru indivizi sunt cercetaţi acum de poliţiştii din Ploieşti pentru distrugere, loviri şi alte violențe.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62229196
Droguri ascunse într-un calorifer, în locuința unor traficanți din Galați

Imaginația traficanților de droguri nu are limite. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate au găsit substanțe interzise într-un calorifer, după ce au descins în apartamentul unui individ din Galați.

62229191
Un afacerist român a murit într-un accident cumplit. Bărbatul avea 65 de ani și deținea o avere impresionantă

Un om de afaceri din Câmpina si-a pierdut viața miercuri, într-un accident teribil, pe un drum județean din Prahova.

62229189
Mașină arsă în parcarea unui centru comercial din Târgoviște. De unde a pornit focul

O mașină a fost distrusă de flăcări miercuri seară, în parcarea unui centru comercial din Târgoviște.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.