Bătaie cu bâte, macete, săbii şi topoare în Ploieşti. 11 bărbaţi, membri ai unor familii rivale, au fost reţinuţi

62377069
Shutterstock

Poliţiştii din Prahova au reţinut 11 suspecţi, membri ai unor familii rivale, care s-au bătut în repetate rânduri pe stradă, în Ploieşti, folosind bâte, săbii, topoare, macete, dar şi arme de foc, relatează news.ro.

Potrivit datelor furnizate de Poliţia judeţeană Prahova, poliţiştii au reţinut 11 bărbaţi cu vârste cuprinse între 17 şi 44 de ani, implicaţi în scandaluri produse pe stradă, în municipiul Ploieşti. Suspecţii sunt cercetaţi pentru infracţiuni de tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept şi distrugere. Ei vor fi prezentaţi Parchetului pentru dispunerea altor măsuri preventive.

Cei 11, membri ai lumii interlope, care fac parte din două familii care se duşmănesc, fuseseră ridicaţi marţi şi duşi la audieri, în urma a 16 percheziţii făcute în Ploieşti şi în comunele Păuleşti şi Târgşoru Vechi.

Bărbaţii sunt suspectaţi că, în noaptea de 20 spre 21 septembrie, în jurul orei 02.00, au tulburat grav ordinea şi liniştea publică, după ce s-au încăierat în stradă, în cartierul din zona de vest a Ploieştiului. Concret, în jurul orei 2:00, membrii a două familii s-au luat la bătaie într-un parc, folosind bâte, săbii, topoare, macete, dar şi arme de foc, în scopul intimidării reciproce. În timpul scandalului, caroseria unui autoturism a fost distrusă.

Câteva zile mai târziu, în 25 septembrie, în jurul orei 06.00, membri ai aceloraşi familii s-au întâlnit în zona centrală a municipiului Ploieşti, unde, cu ajutorul obiectelor contondente, au distrus caroseria unui alt autoturism.

Marţi, 16 persoane suspectate că au participat la scandalurile de luna trecută au fost conduse la sediul Poliţiei pentru audieri.

În urma celor 16 percheziţii care au avut loc marţi, au fost ridicate mai multe telefoane mobile, patru pistoale neletale supuse autorizării şi un pistol de tip air soft, mai multe cuţite, macete, săbii, topoare, dar şi alte obiecte folosite la activitatea infracţională.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
A vrut să se salveze de la moarte, dar nu a reușit. O femeie din Neamț a sărit dintr-o mașină rămasă fără frâne, în pădure

O femeie în vârstă de 60 ani, din localitatea Barticeşti, a decedat după ce a sărit dintr-o autoutilitară încărcată cu lemne, în pădurea Ocolului Silvic Văratec, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

Un bărbat aflat la volan a fost propulsat de o șoferiță în două TIR-uri, în fața spitalului din Timișoara în care lucrează

Un accident grav de circulație a avut loc în Timișoara, în fața Clinicii de Boli Cardiovasculare, miercuri dimineața. Un bărbat de 60 de ani a murit.

O tânără din Bacău și-a lăsat lucrurile într-un hotel din Piatra Neamț și a plecat. Familia a dat-o dispărută

O tânără în vârstă de 31 ani, din judeţul Bacău, este dată dispărută după ce şi-a abandonat lucrurile într-o cameră de hotel din municipiul Piatra-Neamţ şi nu a mai revenit, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ.

Recomandări
Ecuația cu 47 de necunoscute a Guvernului Mureșan. Premierul desemnat are 10 zile să obțină voturile necesare

România are o nouă nominalizare pentru funcția de premier. Președintele Nicușor Dan a făcut anunțul după mai bine de șase ore de consultări cu partidele politice și aproape cinci luni de interimat guvernamental.

Piața neagră a meditațiilor. Profesorii ar fi ascuns peste un miliard de lei de ANAF

După o creștere constantă, în 2025, mai puțini profesori au declarat la ANAF venituri din meditații. Doar 12.500 de cadre didactice, din 250.000, au plătit impozit pentru banii primiți, după ce au pregătit elevi în privat.  

ADDA, despre boala Lyme și momentul în care a trebuit să o ia de la capăt: „Am crezut că sunt nebună”

Un diagnostic, ani de întrebări fără răspuns și decizia de a o lua de la capăt. ADDA este invitata primului episod al podcastului „Punct. Și de la capăt” cu Cosmin Stan.