Bărbat reţinut după ce a încălcat un ordin de protecţie cerut de fosta iubită. Cum a fost prins

61955282
iStock

Un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost reţinut de poliţiştii constănţeni după ce a încălcat ordinul de protecţie obţinut de fosta sa iubită, pe care a ameninţat-o şi a agresat-o.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Tîrguşor s-au sesizat din oficiu asupra nerespectării unui ordin de protecţie emis de Judecătoria Constanţa în cazul unui bărbat, în vârstă de 33 de ani, din localitatea Tîrguşor, relatează news.ro.

Beneficiara ordinului de protecţie este o femeie, în vârstă de 35 de ani, din localitatea Tîrguşor, fosta sa iubită. Cei doi s-au întâlnit faţă în faţă, iar bărbatul a continuată să o ameninţe şi a lovit-o.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi dus în arestul IPJ Constanţa. El este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de nerespectarea unui ordin de protecţie, loviri şi alte violenţe, ameninţare, dar şi pentru conducere fără permis a unui autovehicul pe drumurile publice şi conducerea unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice, ultimele două infracţiuni la regimul rutier fiind conexate în acest dosar.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61988648
Accident mortal pe Dunăre, după ce barca a doi bărbați a fost spulberată de o barjă

Un bărbat a murit marţi seara,după ce barca în care se afla s-a lovit de o barjă, incidentul având loc pe Braţul Sulina al Dunării. Trupul său a fost găsit de pompieri în cabina ambarcaţiunii.

61997291
Asistentă de la Sanador, audiată la Poliția Capitalei. Mama copilului mort: „Sunt necalificate”

Este o nouă zi de audieri după ce un băieţel de nici 2 ani a murit la spitalul privat ''Sanador''.

61997290
Au spart într-o noapte mașini din trei județe. Valoarea pagubei

Patru bărbați bănuiți de furturi din mai multe mașini, acuzați că într-o singură noapte au acționat în localități din trei județe, au fost prinși de polițiștii din Dolj.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

Vlcsnap 2026 10 09 19h14m01s650
O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei în Spania, apoi bărbatul s-a sinucis. Cei doi se aflau în proces de divorț

Tragedie într-o comunitate de români din Spania. O româncă de 37 de ani a fost ucisă de soțul ei, tot român, cu care avea două fete minore. După ce și-a omorât soția cu un cuțit, bărbatul s-a sinucis.