Bărbat condamnat în Italia la 10 ani de închisoare după ce a obligat o minoră să se prostitueze. A fost prins în Dolj

62425989
Shutterstock

Un bărbat condamnat în Italia la zece ani şi opt luni de închisoare după ce a obligat o fată de 14 ani să se prostitueze şi să desfăşoare activităţi umilitoare a fost prins într-o comună din Dolj.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj au anunţat că poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au desfăşurat, miercuri, o acţiune vizând persoanele urmărite, iar în comuna Apele Vii au prins un bărbat de 38 de ani, din localitate, urmărit la nivel internaţional.

“Faţă de acesta, autorităţile judiciare din Italia au emis mandat european de arestare în vederea extrădării, acesta având de executat o pedepsă de zece ani şi opt luni de închisoare pentru comiterea pe teritoriul acestui stat a infracţiunii de sclavie/subjugare.

În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, profitând de starea de vulnerabilitate a unei minore de 14 ani, precum şi prin folosirea de violenţe fizice, a determinat-o pe aceasta să întreţină relaţii sexuale şi să desfăşoarea activităţi umilitoare, însuşindu-şi sumele de bani astfel încasate”, au precizat poliţiştii.

El a fost reţinut pentru 24 de ore şi dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, urmând să fie prezentat Curţii de Apel Craiova în vederea emiterii mandatului de arestare.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62435008
Șefa Inspecției Judiciare: ”Da, putem vorbi despre un fenomen al întârzierilor în redactarea hotărârilor judecătorești”
Șefa Inspecției Judiciare, Roxana Petcu, recunoaște faptul că în România există un ”fenomen” al întârzierilor în redactarea hotărârilor judecătorești, uneori fiind vorba de zeci și chiar sute de mii de hotărâri pe întreg sistemul.  
62435003
Managerul Spitalului Botoşani, reţinut de DNA. Ar fi primit sume între 5.000 şi 10.000 de lei pentru angajări
Monica Adăscăliţei, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă ”Mavromati” Botoşani, a fost reţinută de procurorii DNA Suceava pentru două fapte de luare de mită şi trafic de influenţă.
62271274
Uber Melc, metoda companiei de ridesharing de a protesta față de noile reglementări care ar putea fi impuse. Reacția COTAR
Compania Uber a lansat opțiunea Uber Melc pe 18 martie, fiind disponibilă o zi, pentru a arăta impactul pe care l-ar avea noile propuneri pentru legea ridesharingului.