Autoturism lovit de un camion pe autostrada A1. Mai multe persoane au fost rănite

×
Publicitate

Un bărbat a murit pe un drum forestier din județul Alba, după ce mașina în care se afla s-a răsturat. De asemenea mai multe persoane erau să își piardă viața după ce autoturismul lor a fost lovit de un camion, pe autostrada A1.  

Iar un tânăr a rămas captiv în caroseria mașinii după ce a intrat cu viteză într-un parapet din Poiana Brașov.

Două persoane erau să își piardă viața marți pe autostrada A1, pe sensul de mers Arad-Nădlac. O mașină care aparține serviciului de pază autostrăzi și care patrula cu viteză redusă pe banda de urgență a fost acroșată de un autotren și strivită de parapeți.

Șoferul camionului, un cetățean bulgar de 45 de ani, transporta trei microbuze când a lovit mașina din spate. În autoturism se aflau un bărbat de 54 de ani și o tânără de 19 ani.

Bărbatul care se afla la volanul mașinii a fost scos cu greu de pompierii de la descarcerare, și transportat la spitalul județean Arad. Acolo a ajuns și tânăra pasageră din dreapta cu răni ușoare. Pe numele șoferului bulgar s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Tot ieri, un tânăr de 22 ani a rămas încarcerat după ce maşina lui a intrat cu viteză într-un parapet. Accidentul s-a petrecut marți seară pe drumul care duce către Poiana Brașov, cel mai probabil din cauza carosabilului umed.

Tânărul a fost scos din caroseria deformată și dus la spital pentru îngrijiri medicale. O anchetă va stabili cum s-a petrecut totul.

Iar pe un drum forestier din județul Alba un bărbat de 57 de ani a murit, după ce mașina de teren pe care o conducea s-a răsturnat. Bărbatul a rămas captiv în autoturism, iar când echipajele de salvare au ajuns la el nu mai avea semne vitale. Intervenția a fost una foarte dificilă, pentru că salvatorii au au fost nevoiţi să se deplaseze pe jos pe o distanță de 3 km, până la locul accidentului.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62241130
Patru avioane de luptă și 50 de militari americani se antrenează cu soldații români
Un detaşament de 50 de militari şi patru aeronave de la Forţele Navale SUA se antrenează cu militarii români, până pe 17 februarie, a anunțat marți Ministerul Apărării Naționale.  
62241087
După doi ani de pandemie, apare o rază de speranță. Sunt șanse ca România să fi atins imunitatea de turmă
După doi ani de pandemie, apare o rază de speranță: pe de-o parte, sunt șanse să ne aflăm în vârful valului 5 și de acum să asistăm la o scădere a numărului de infectări, iar pe de alta, sunt șanse ca România să fi atins imunitatea de turmă.
62241092
Un pedofil din Satu Mare ar putea fi ucigașul actriței Gabriela Dorgai. Artista a fost violată și omorâtă în 2014
După ce au încătușat un bărbat suspectat că și-a batjocorit fiica, anchetatorii din Satu Mare merg pe două planuri. Au o banuială că același individ ar putea avea legatură și cu uciderea unei actrițe, în urmă cu 8 ani.