Bărbatul care și-a agresat iubita, a fugit de polițiști, a provocat un accident, apoi s-a aruncat în râu, a murit

60270165

Tânărul în vârstă de 27 de ani, din Oradea, care s-a aruncat în apele Crişului Repede, a fost găsit de pompierii scafandri, însă nu a mai putut fi salvat.

„În jurul orei 15,55, pompierii au extras victima din apă. Echipajele de pompieri au fost sprijinite de reprezentanţii Asociaţiei HECATE (între ISU Bihor şi Asociaţia Hecate existând un protocol de colaborare), care cu ajutorul dronelor au reuşit să localizeze victima, la circa un kilometru distanţă de locul în care bărbatul a fost văzut dispărând în apele Crişului”, a declarat reprezentantul ISU Bihor.

Bărbatul a fost predat echipajelor medicale, care au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare. Din nefericire, victima nu a mai putut fi salvată, medicul declarând decesul acesteia.

Știre inițială: Un bărbat de 27 de ani, care şi-a agresat partenera, a fugit de poliţişti, a provocat un accident rutier cu patru maşini intrând pe contrasens, după care s-a aruncat în Crişul Repede.

Mai multe echipaje de poliţie şi pompieri se află pe malul Crişului repede, în zona străzii Dragoş Vodă, pentru a stabili ce s-a întâmplat, iar pompierii pentru a-l salva pe şofer din apele râului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bihor, Camelia Roşca, pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea acţionează cu două bărci şi accesoriile specifice din dotare, pentru căutarea bărbatului dispărut în apele Crişului Repede. La faţa locului a fost mobilizat şi echipajul de scafandri al Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor, Alina Fărcuţa, a precizat că IPJ Bihor a fost sesizat prin SNUAU 112, vineri, la ora 13.11, de un trecător care a văzut pe strada Iza din municipiul Oradea cum un bărbat tocmai a agresat o femeie.

Poliţiştii bihoreni s-au deplasat cu operativitate la faţa locului şi au identificat-o pe femeia care fusese agresată. La vederea echipajelor de poliţie, bărbatul bănuit de agresiunea concubinei sale a părăsit locul faptei la volanul unui autoturism, refuzând să oprească la semnalele regulamentare ale poliţiştilor.

„Acesta şi-a continuat deplasarea până pe podul Constantin Prezan, unde a pătruns şi a circulat pe contrasens, intrând în coliziune cu patru autoturisme. În urma evenimentului rutier, o persoană a fost transportată la spital pentru investigaţii medicale. După producerea evenimentului rutier, bărbatul a părăsit vehiculul pe pod şi a intrat în apele râului Crişul Repede, unde se află şi în prezent”, a precizat Alina Fărcuţa.

La faţa locului sunt prezente echipaje de poliţie şi pompieri care desfăşoară activităţi specifice pentru soluţionarea situaţiei şi luarea măsurilor legale în cauză.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62138048
Grevă spontană la principalul distribuitor de căldură și de apă caldă din București. Solicitările angajaților

La această oră, are loc un protest spontan la toate cele patru electrocentrale din Capitală, arată Blocul Național Sindical, prin Sindicatul Liber Independent din cadrul Sucursalei Electrocentrale București, informează Profit.ro.    

62312481
Accidentul de autocar de la Pasajul Unirii este al șaptelea de la redeschidere. Cronologia incidentelor GALERIE FOTO

Un autocar cu turiști greci a rămas blocat, vineri 23 decembrie, la intrarea în Pasajul Unirii din centrul Bucureștiului, iar cel puțin o persoană a decedat. Este al șaptelea accident de acest fel, de la redeschiderea pasajului în luna septembrie.

62312481
Accident înfiorător la intrarea în Pasajul Unirii din București. Raed Arafat: O persoană a murit, nu a mai putut fi salvată

Un om a murit și alți 21 au fost răniți, astăzi, după ce un autocar cu turiști străini s-a izbit de un limitator de înălțime la intrarea în pasajul Unirii din București, pe sensul dinspre Tineretului.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.