Aproape 170 de oameni au rămas pe aeroportul din Timișoara după ce zborul spre Germania a fost anulat înainte de îmbarcare

×
Publicitate

Aproape 170 de pasageri care urmau să zboare spre Germania, din Timișoara, au rămas pe aeroport în această dimineață.  

Zborul s-a anulat cu doar câteva minute înainte de îmbarcare. Oamenii au așteptat apoi nervoși ore întregi un răspuns. Mulți și-au luat bagajele și au plecat spre Budapesta în speranța că vor prinde de acolo un zbor de legătură.

De vină ar fi, printre altele, și unele curse care ar fi trebuit să-i preia, dar nu au mai putut decola din Marea Britanie din cauza ninsorilor abundente de acolo.

Cei 167 de pasageri ai cursei Timișoara-Karlsruhe au primit mesaje pe telefon că zborul a fost anulat, însă fără să li se explice și motivul. Au fost anunțați cu doar câteva minute înainte de îmbarcare.

Au stat o zi întreagă în aeroport fără să li se spună nimic

Din primele informații, aeronava care urma să îi preia nu a mai putut pleca de la Luton, din Marea Britanie, din cauza vremii nefavorabile.

Bărbat: ”Cumnata mea a primit mail că s-a anulat zborul. Auzeam în stânga, în dreapta, că s-a anulat, s-a anulat. Scria motiv necunoscut. Stau de la 5 dimineața aici. Aștept să mă duc la Budapesta, să iau alt avion”.

Femeie: ”De azi dimineață stăm aici și abia la șapte, când să zburăm, ne-o anunțat că nu mai vine avionul. M-am reprogramat pe vineri. Dacă și vineri o fi așa, nu mai zburăm”.

Unii călători mergeau să își viziteze rudele, alții trebuiau să ajungă la locurile de muncă.

Reporter: De la ce oră stați?

Bărbat: De azi dimineață, de la 6. Nu, nu ne-a spus absolut nimic. Am comandat un prieten să vină să ne ieie cu mașina să ne ducă în Germania. Am vrut să mergem înapoi acasă, la lucru, acum stăm aici”.

Wizz Air nu a putut oferi cazare

Tânăr: ”Noi am venit aici la ora 6 și am fost informați că zborul a fost anulat. Și noi avem două întâlniri astăzi și nu este nici un zbor, nu este nici o persoană cu care să poți să vorbești și nu știm ce să facem. Este o experiență teribilă pentru noi”.

Ninsoarea abundentă din Marea Britanie a declanșat haosul și în alte multe aeroporturi. Zeci de zboruri au fost anulate sau amânate, iar oamenii așteaptă chiar și de zece ore. Amânată a fost și cursa spre Cluj, de pe Aeroportul Luton, care trebuia să decoleze duminică seară la 21.50. Fără prea multe informații, unii au început să își pieardă răbdarea.

Cei mai mulți au rămas să doarmă în zona de așteptare. Printre aceștia sunt și familii cu copii mici care se pregăteau să vină în țară, înainte de sărbători. 

Reprezentanții companiei Wizz Air au anunțat că nu pot oferi cazare, din cauză că puține locuri mai sunt disponibile în aceste zile. În schimb, costurile pentru cei se vor caza pe cont propriu vor fi rambursate, într-o limită rezonabilă.

Cea mai friguroasă noapte în Marea Britanie

De pe aeroportul Luton, zborurile de aseară spre Timișoara și Cluj au fost reprogramate pentru astăzi iar cele spre București, Craiova și Suceava au fost anulate, au mai transmis reprezentanții companiei.

De altfel, în Marea Britanie, au fost anulate curse și pe aeroporturile Heathrow, Gatwick și Stansted din Londra. Din cauza vremii, circulația feroviară a fost, de asemenea, perturbată n-a fost mai bine nici pe șosele.

În Regatul Unit a fost cea mai friguroasă noapte. În Scoția, mercurul din termometre a coborât până aproape de minus 16 grade Celsius. O avertizare meteorologică este în continuare în vigoare pentru Scoția, sud-vestul Angliei și capitala Marii Britanii.

 

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Noul documentar „Died suddenly”, despre vaccinurile Covid-19, o producție care promovează tot vechile minciuni

Un nou documentar, numit „Died suddenly”, despre presupusele efecte secundare ale vaccinurilor Covid-19, conține numeroase informații și imagini false.

 

Primarul Vienei susține aderarea României la Schengen: Austria ar avea de câștigat

Primarul Vienei, unul dintre liderii Partidului Social Democrat (SPÖ), aflat în opoziție, sprijină aderarea Bulgariei și României la Schengen, deoarece Comisia Europeană consideră că frontierele cele două state sunt sigure.

Scriitorul Igor Bergler, despre întâlnirea cu George Simion, de la Gaudeamus: Idolul mitocanilor, cocalarilor, analfabeţilor

Scriitorul Igor Bergler a povestit episodul întâlnirii, la Târgul de Carte Gaudeamus, cu George Simion, liderul AUR.

Recomandări
Întrebarea pusă de Nicușor Dan tuturor liderilor chemați la consultări. Ar putea fi un indiciu privind viitorul premier

Nicușor Dan a chemat partidele și grupurile parlamentare la consultări pentru a desemna un nou premier. În timpul discuțiilor liderii au primit o întrebare care ar putea dezvălui intențiile președintelui legate de viitoarea nominalizare de prim-ministru.

SUA transmit ”admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”. Ce a vorbit Patriarhul Daniel cu trimișii lui Trump

Departamentul de Stat american a transmis „admiraţia pentru credinţa şi tradiţiile poporului român”, într-o vizită a Însărcinatului Special pentru Libertatea Religioasă Internațională și a ambasadorului SUA în România la Patriarhia Română. 

Un elev de 11 ani din Timiș a fost bătut la școală de un coleg mai mare, la finalul orelor. Copilul a ajuns la spital

Un băiat de 11 ani din localitatea Chevereşu Mare, judeţul Timiş, a fost dus la spital, după ce a fost bătut de un coleg de 13 ani, la şcoală, la finalul programului. Poliţiştii au deschis dosar penal.