Alte două persoane au murit din cauza rujeolei: un bebeluş de şapte luni din Braşov şi un adult nevaccinat, din Bucureşti

62410069

Alte două persoane au murit din cauza rujeolei, în România, fiind vorba despre un bebeluş de şapte luni din judeţul Braşov, care nu putea fi încă vaccinat, şi de un adult de 35 de ani, din Bucureşti, care nu era vaccinat, anunţă INSP.

Potrivit celui mai recent raport al Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul INSP, publicat miercuri, în perioada 1 ianuarie-24 decembrie, în România au fost notificate 2.735 de cazuri confirmate cu rujeolă, din care 3 decese.

Primul deces din cauza rujeolei este cel al unui copil în vârstă de 7 luni (neeligibil la vaccinarea cu ROR) din judeţul Braşov, contact cu fratele în vârstă de 3 ani, nevaccinat antirujeolic. Al doilea deces din cauza rujeolei s-a înregistrat la un copil în vârstă de 7 luni (neeligibil la vaccinarea cu ROR) dintr-o comunitate cu acoperire vaccinală suboptimală din judeţul Braşov, unde au fost raportate 27 cazuri confirmate cu rujeolă, iar al treilea deces este al unui adult în vârstă de 35 ani, nevaccinat antirujeolic, din Bucureşti. Acesta avea comorbidităţi - mielom multiplu.

Cele 2.735 de cazuri confirmate cu rujeolă au fost raportate în 34 de judeţe şi în municipiul Bucureşti, cele mai multe fiind în judeţele Mureş (748) şi Braşov (657), precum şi în Bucureşti (352).

În perioada 6-24.12.2023, conform datelor extrase din RENV, au fost vaccinaţi în total, cu ROR, 23.475 de copii, din care 4.191 de copii cu vârste între 9 şi 11 luni.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62404255
Două femei, lovite de un autoturism lăsat neasigurat pe un drum în pantă, în Mureș
Două femei au fost rănite, miercuri, după ce au fost lovite de un autoturism oprit pe un drum în pantă şi lăsat neasigurat, în judeţul Mureş. Cele două victime au fost preluate de ambulanţe şi duse la spital.  
62408206
STS: Peste 90.000 de apeluri, date la numărul de urgenţă în trei zile de Crăciun. Cele mai multe pentru asistență medicală
Operatorii STS au preluat, în cele trei zile ale sărbătorilor de Crăciun, peste 90.000 de apeluri la numărul de urgenţă 112, cele mai multe fiind pentru acordarea de asistenţă medicală.
62413603
În weekendul din Ajunul Crăciunului, Singur Acasă 2: Pierdut în New York și Las Fierbinți, în topul preferințelor
De Crăciun, telespectatorii au trăit bucuria sărbătorilor la PRO TV!