Alexandru Arșinel a murit. Actorul avea 83 de ani

×
Publicitate

Actorul Alexandru Arșinel a murit, joi, după o lungă perioadă în care s-a confruntat cu probleme medicale, un transplant de rinichi și mai multe internări în spitale.  

Alexandru Arşinel se afla internat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti din 15 septembrie pentru tratarea unor leziuni cauzate de repaosul prelungit la pat.

„În această seară, marele actor Alexandru Arșinel, s-a stins din viață în urma unei lungi suferințe. Domnul Alexandru Arșinel a fost internat pe data de 15 septembrie 2022,  în Spitalul Universitar de Urgență București și de o săptămână se afla în secția de Terapie Intensivă. Conducerea Spitalului Universitar de Urgență București transmite condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească”, a transmis Spitalul Universitar.

Alexandru Arșinel era la Terapie Intensivă

"Având în vedere istoricul medical şi pentru a-l avea sub o supraveghere mai atentă, s-a hotărât, ulterior, transferarea dumnealui în secţia de ATI", informa, pe 20 septembrie, unitatea medicală.

Actorul a mai fost internat şi luna trecută, la Institutul Clinic Fundeni.

Alexandru Arșinel, director al Teatrului de revistă „Constantin Tănase”, era recunoscut pentru rolurile sale din filme și piese de teatru de comedie, precum și pentru lungul său parteneriat cu Stela Popescu.

Cine a fost Alexandru Arșinel

Alexandru Ion Arșinel s-a născut pe 4 iunie 1939 în localitatea Dolhasca din Suceava. A studiat la Facultatea de Teatru din București, iar în 1960 a fost ales să prezinte un spectacol televizat la TVR. Acesta a fost primul său contact cu ceea ce urma să fie marea sa dragoste: televiziunea.

După absolvire, în 1962, a plecat la teatrul Maghiar din Târgu Mureș, iar doi ani mai târziu a dat probe la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase” din București. De atunci și până la decesul său, Arșinel a rămas în același teatru, iar din 1998 a devenit directorul instituției.

De-a lungul carierei sale, a jucat în spectacole de televiziune, filme, piese de teatru și teatru radiofonic. De asemenea, a făcut parte din unul dintre cele mai celebre cupluri de pe ecrane, alături de Stela Popescu.

Filme celebre cu Alexandru Arșinel

Un actor de comedie cu un talent uriaș, Arșinel a fost distribuit în unele dintre cele mai memorabile comedii românești, dar și drame și filme istorice. Astfel, a avut roluri în „Vacanță la mare” - 1962, „Cerul începe la etajul trei” - 1967, Ultimele zile ale verii (1976), „Ana și hoțul" - 1981, „Ca-n filme” - 1983, Vară sentimentală (1986), Colierul de turcoaze (1986), „În fiecare zi mi-e dor de tine” - 1987, „Miss Litoral” - 1990, „Băiatul cu o singură bretea” -1991, „A doua cădere a Constantinopolului” - 1994,” Paradisul în direct” - 1997, „Sexy Harem Ada-Kaleh” - 2001,” Războiul sexelor” - 2007 - 2008 sau” Toată lumea din familia noastră” - 2012.

Datorită vocii sale inconfundabile, a fost ales să facă dublaje în filme de animație, fiind vocea Ursului Baloo în filmele „Cartea Junglei” („Jungle Book”) și „Cartea Junglei 2” („Jungle Book 2”) și a Șerifului în filmele „Mașini” („Cars”) și „Mașini 2” („Cars 2”). A fost Micul John în „Robin Hood” și maestrul Auguste Gusteau în filmul „Ratatouille”.

Cântărețul Alexandru Arșinel

Pe lângă rolurile din filme, piese de teatru și parteneriatul cu Stela Popescu, Arșinel era un cântăreț înnăscut, care nu se ferea niciodată să își etaleze talentul muzical. A jucat în musicaluri și a lansat mai multe albume audio: Evergreen, Cântece de Crăciun, Ce faci astă seară tu?, Olé, Parfum de romanță' sau „La mulți ani viață!”.

Îi plăcea și să cânte coveruri, preferatele sale fiind din melodii din repertoriile lui Nat King Cole, Frank Sinatra, Engelbert Humperdinck sau Tom Jones (cântăreț).

Viața personală

Alexandru Arșinel s-a însurat cu Marilena în 1968 și și-a petrecut viața alături de ea. Împreună au doi băieți, Bogdan și Cristian.

Actorul povestea că idila sa de dragoste a început întâmplător, atunci când a văzut-o pe Marilena pe stradă. La început, tânăra era reticentă în ceea ce privește curtea pe care i-o făcea tânărul actor, dar până la urmă a reușit să o convingă de intențiile sale și în 1968 s-au căsătorit.

Problemele medicale ale lui Alexandru Arșinel

În ultimii ani de viață, Alexandru Arșinel s-a confruntat cu mai multe probleme medicale. Bolnav de diabet zaharat și tensiune arterială, actorul a avut și alte probleme grave de sănătate.

În anul 2013, a fost supus unui transplant renal la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj. El povestea atunci că problemele sale renale au început din tinerețe, iar în anii 2000 a ajuns în stadiul în care făcea dialize. Apoi în 2013 a fost supus unei intervenții de transplant, iar după aceea a spus că simte că a primit dreptul la o nouă viață.

Intervenția a fost una controversată, care s-a soldat și cu plângeri penale și anchete realizate de procurori. În spațiul public au apărut informații potrivit cărora, actorul s-a înscris pe lista de așteptare, în Registrul Național de Transplant, în aceeași zi în care a fost supus intervenției chirurgicale. Acest lucru s-a întâmplat în contextul în care existau, atunci, peste 1.700 de pacienți care așteptau să primească un rinichi.

Au apărut apoi probleme cardiace. În 2021, a fost pozitiv cu COVID-19, iar apoi starea sa s-a deteriorat și a fost obligat să fie supus la două intervenții chirurgicale pe cord deschis.

Anul acesta, însă, starea s-a de sănătate s-a deteriorat și a fost internat de mai multe ori în spital cu diferite complicații.

Articol recomandat de sport.ro
Simona Halep se iubește cu "Regele Mezelurilor din Transilvania"! Miliardarul este cu 24 de ani mai în vârstă decât fosta mare tenismenă
Simona Halep se iubește cu "Regele Mezelurilor din Transilvania"! Miliardarul este cu 24 de ani mai în vârstă decât fosta mare tenismenă
Citește și...
Accident grav pe autostrada A2. O persoană a murit și alte două au fost rănite. S-a format coloană de mașini de 3 km

O persoană a murit şi alte trei au fost rănite după ce două maşini s-au ciocnit, una răsturnându-se, vineri dimineaţă, pe autostrada A2, în zona localităţii Lehliu-Gară.

Șoferii dintr-o comună din Prahova au distrus lucrările de canalizare. Trec cu mașinile peste betonul proaspăt turnat

Lucrările la rețeaua de canalizare dintr-o comună prahoveană ar trebui încheiate până la sfârșitul lunii. Dar sunt întârziate dintr-un motiv greu de imaginat.

Atelier clandestin de ciocolată descoperit în sediul unei instituții. Directoarea vindea bomboane pe Facebook. VIDEO

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, afirmă că directorul Centrului Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară - CENAFER, Anna Maria Dudaş, îşi făcuse un atelier de ciocolată clandestin într-o clădire a Ministerului Transporturilor.

Recomandări
Trump acuză China că s-a amestecat în alegerile pierdute de el în 2020. „Cel mai mare atac asupra datelor electorale”

Preşedintele american Donald Trump a acuzat China de "cel mai mare atac cibernetic asupra datelor electorale din istorie", la alegerile prezidențiale din 2020, pierdute de Trump în favoarea lui Joe Biden. Beijingul a negat acuzațiile.

Violența extremă a clanului Burcea, care tăia degetele rivalilor. Victimele supraviețuiau pentru că medicii ajungeau rapid

Mai multe persoane au fost aduse joi seară la audieri, în Capitală, după o serie de descinderi în forță, în Brăila și Galați. 

Sorin Grindeanu, despre posibilitatea unei guvernări PSD-AUR: Sunt niște lucruri pe care AUR nu le-a clarificat

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă, referindu-se la Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), că, atâta timp cât românii votează un partid, ei trebuie să fie respectaţi în decizia lor.