Un curier din Capitală a fost încătușat de polițiști când se pregătea de o livrare. Tânărul era căutat din primăvară

×
Publicitate

Un curier al unei firme de livrări din Capitală a fost încătușat, joi seară, de polițiști, chiar în momentul în care aștepta să își încarce rucsacul cu alimentele comandate de un client.

Tânărul era căutat încă din primăvară, după ce a fost condamnat în două rânduri pentru deținere de droguri de risc.

Polițiștii de la urmăriri au organizat o adevărată vânătoare pentru a-l prinde pe tânărul în vârstă de 22 de ani, un individ despre care autoritățile judiciare susțin că are de ispășit o condamnare finală de doi ani de închisoare.

Acesta a fost găsit vinovat în două rânduri de comiterea infracțiunii de deținere de droguri de risc, în vederea consumului propriu. Prima condamnare a fost la un an și jumătate cu suspendare. Acum mai bine de doi ani, tânărului i-au fost impuse mai multe obligații și restricții pe care, însă, nu le-a respectat cu strictețe. Astfel, suspendarea i-a fost revocată și ar fi trebuit închis cu multă vreme înainte de apariția celui de-al doilea dosar pentru care, de altfel, tot în condițiile aceleiași infracțiuni, a fost condamnat la șase luni de închisoare.

Judecătorii au considerat că a doua condamnare a fost una în situație de recidivă post-condamnatorie, iar cele două pedepse nu s-au mai contopit, ci s-au cumulat. Din luna martie, când ultima decizie de condamnare a devenit definitivă, polițiștii au încercat să-i dea de urmă.

Așa au aflat că tânărul s-a angajat la o renumită companie de livrări din Capitală. Oamenii legii i-au dat de urmă în timp ce se afla într-un complex comercial din cartierul Militari. În momentul în care tânărul se pregătea să-și încarce rucsacul, polițiștii au sărit pe el și l-au încătușat fără să mai ajungă la destinație.

Tânărul își va petrece condamnarea de doi ani de închisoare în spatele gratiilor, cel mai probabil în Penitenciarul Jilava.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62222993
O bătrână a fost ucisă în bătaie de nepotul ei. Bărbatul și-a recunoscut vina în fața procurorilor

Sfârșit tragic pentru o bătrână de 93 de ani din județul Cluj. Femeia a fost ucisă în bătaie, iar principalul suspect este nepotul pe care l-a crescut de mic și care locuia în aceeași curte cu ea.

62222699
Un copil de trei ani a murit după ce a fost mușcat de cap de câinele familiei, în Mangalia

Întâmplare îngrozitoare petrecută în Mangalia! Un băiețel de trei ani a fost ucis de câinele familiei. Animalul era din rasa "Presa Canario", considerată de medicii veterinari extrem de agresivă.

62222701
O femeie din Germania și-a ucis cinci dintre copii și a primit condamnare pe viață. Motivul crimei a șocat comunitatea

O femeie din oraşul Solingen în vestul Germaniei a fost condamnată joi la închisoare pe viaţă după ce a fost găsită vinovată de uciderea a cinci dintre cei şase copii ai săi, toţi cu vârste cuprinse între unu şi opt ani.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.