Un șofer a murit după ce a făcut o depășire și a derapat. Celălalt șofer a ajuns la spital

×
Publicitate

Accident grav, miercuri seară, pe un drum din judeţul Suceava. Un bărbat de 58 de ani a murit după ce a făcut o depăşire, dar a pierdut controlul volanului şi s-a izbit puternic de o maşină care circulă regulamentar.

Celălalt şofer a avut noroc şi a scăpat cu viaţa. El a fost rănit uşor şi transportat la spital.

Accidentul s-a petrecut pe drumul european 85, în judeţul Suceava. La un moment dat, bărbatul de 58 de ani a intrat în depăşire. A reuşit să revină pe banda sa de mers, dar maşina a derapat intrând pe contrasens şi lovind un autoturism care circulă regulamentar. Celălalt şofer, de 28 de ani, a încercat să-l evite, însă n-a reuşit.

"Eu veneam dinspre Suceava spre Dărmăneşti, iar el din sens invers. A intrat în depăşire, iar în momentul în care a vrut să revină pe banda lui a pierdut controlul volanului pentru că ieşea în afară carosabilului. A încercat să se redreseze şi a tras stânga şi a intrat în mine. "

Din fericire, acesta a scăpat doar cu leziuni uşoare, dar a rămas sub supraveghere medicală.

În urma accidentului, circulaţia în zona a fost îngreunată mai bine de o oră.

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
61928224
O tânără care a pierdut o sarcină acuză spitalul de „lipsă de sensibilitate”
O adolescentă acuză reprezentanții unui spital din Marea Britanie că i-ar fi reproșat că folosește ambulanța pe post de taxi, cu câteva ore înainte ca ea să piardă sarcina.
61928227
Momentul în care suspecta de crimă încearcă să-și arunce prima victimă în fața metroului. VIDEO
Cu câteva ore înainte ca o tânără de 25 de ani să își piardă viața, după ce o femeie a împins-o pe șine, la metrou, o altă tânără a reușit să scape din calea agresoarei.
61928166
Profesoară din Texas, arestată după ce ar fi întreținut relații intime cu un minor
O profesoară din Texas, în vârstă de 31 de ani, este acuzată că a întreținut relații intime cu un elev de liceu pe care l-a cunoscut într-o biserică.