Un bărbat a trăit cu geamănul său în burtă timp de 36 de ani fără să știe. Cum arăta gravidul care a șocat lumea | FOTO

62359527
Profimedia

Cazul unui bărbat din India a șocat o lume întreagă, după ce la prima vedere părea că este însărcinat, dar care, de fapt, trăia cu fratele său geamăn în burtă.

În 1999, stomacul lui Sanju Bhagat era atât de umflat, încât părea al unei femei însărcinate în luna a noua, iar el abia dacă mai putea respira. În cele din urmă, indianul a fost internat de urgență la un spital din Mumbai, unde medicii au suspectat că principala cauză a măririi stomacului era o tumoare. Dar, când l-au operat, au fost șocați să găsească în interior pe geamănul pe care îl purta în pântece vreme de 36 de ani.

Este vorba despre o afecțiune extrem de rară, numită „fetus in fetu”, în care un geamăn a fost absorbit, dar care continuă să preia sângele și nutriția gazdei. Astfel, fătului a continuat să-i crească dinți, păr și chiar organe genitale.

Lui Sanju i se spunea "bărbatul însărcinat", deoarece burta sa uriașă îl făcea să iasă în evidență în mica sa comunitate.

Bhagat s-a născut în Nagpur, India, în 1963 și nu a dat semne că ar avea anomalii medicale de mic copil, notează Unilad.

„Am fost îngroziți. Eram confuzi și uimiți”

„A băgat mâna înăuntru și a spus că sunt o mulțime de oase înăuntru. Mai întâi a ieșit un membru, apoi a ieșit un alt membru. Apoi o parte din organele genitale, apoi o parte din păr, câteva membre, maxilar, membre, păr. Am fost îngroziți. Eram confuzi și uimiți... Spre surprinderea și groaza mea, puteam să dau mâna cu cineva dinăuntru. A fost un pic șocant pentru mine”, a spus unul dintre medicii care l-au operat pe bărbat.

Medicii absolut nedumeriți au crezut la început că este vorba de un caz de "sindromul geamănului dispărut", ceea ce înseamnă că geamănul lui Bhagat ar fi putut muri în timpul sarcinii și ar fi putut fi reabsorbit.

Practic, geamănul din interior trăiește ca un parazit, dar, de obicei, geamănul "gazdă" își dă seama că se întâmplă ceva - nu ignoră acest lucru, cum a făcut Bhagat.

În cele din urmă, geamănul i-a fost îndepărtat și Bhagat se îndrepta spre o viață normală.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62359353
„Eu am crezut că doarme. Ce să fac?” O femeie a stat aproximativ o lună în casă cu cadavrul partenerului ei, în Iași

Întâmplare macabră într-un sat din județul Iași. O femeie de 66 ani a stat aproximativ o lună în casă cu cadavrul partenerului ei. Bărbatul căzuse la pat și decedase din cauza bolilor pe care le avea.

62359279
O turistă de 48 de ani s-a aruncat în gol de la etajul unui hotel din Mamaia. A lăsat un bilet de adio pentru mama ei

Tragedie în stațiunea Mamaia. O femeie de 48 de ani s-ar fi aruncat în gol de la geamul unui hotel din stațiune. La fața locului au ajuns de urgență două echipaje SMURD și o autospecială de la ISU Dobrogea.  

62358830
Un tată susține că are 550 de copii răspândiți în toată lumea. Viitoarele mame îl aleg pentru că seamănă cu Brad Pitt | FOTO

Un bărbat care este tatăl biologic a 550 de copii spune că își dorește propria familie. Jonathan Jacob Meijer este donator de spermă de mai bine de 16 ani.  

Recomandări
Comisia europeana gettyimages 2208546535
România riscă să primească mai puţini bani de la UE în următorii 7 ani, din cauza Irlandei. „Pentru România, miza e uriaşă"

România riscă să primească mai puţini bani europeni în următorii şapte ani, pentru România miza fiind una uriaşă. Acesta ar putea fi efectul noii propuneri pentru bugetul european 2028-2034, prezentată recent de Preşedinţia irlandeză a Consiliului UE.

Oameni pe strada ploaie bucuresti
Cod galben de ploi abundente în mai multe regiuni ale țării, de luni, și ninsori la munte. Cum va fi vremea în București

Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură vor fi sub cod galben de ploi abundente, de luni până marți. Meteorologii anunță precipitații în toată țara, intensificări ale vântului și lapoviță și ninsoare la munte.

Shutterstock 2280825819
Mesajul Kievului după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski. SUA au ajuns să spună că Rusia vrea pace, iar Ucraina război

Zelenski conduce Ucraina într-un război pentru independență și are sprijinul poporului ucrainean, care este singurul în măsură să decidă cine trebuie să-i fie președinte, a transmis Kievul, după ce Trump a cerut schimbarea lui Zelenski.