Un adolescent pakistanez a fost condamnat la 100 de ani de închisoare după ce și-a ucis familia, din cauza jocului PUBG

62577828
Shutterstock

Un tribunal pakistanez a condamnat un adolescent la 100 de ani de închisoare pentru uciderea mamei, fratelui și a două surori în timpul a ceea ce anchetatorii au descris ca fiind o izbucnire violentă legată de obsesia sa pentru jocul online PUBG.

Hotărârea, pronunțată miercuri de un tribunal din Lahore, a pus capăt unuia dintre cele mai șocante cazuri de crimă în familie.

Judecătorul Riaz Ahmed „l-a condamnat pe Zain Ali, în vârstă de 17 ani, la 100 de ani de închisoare pentru patru capete de acuzare”, a declarat un oficial al tribunalului pentru agenția de știri PTI, citată de The Independent.

Judecătorul l-a condamnat pe Ali la patru pedepse pe viață – 25 de ani pentru fiecare dintre crime – în loc de pedeapsa cu moartea, datorită vârstei sale fragede la momentul comiterii crimei.

„Condamnatul și-a ucis brutal întreaga familie sub influența unui joc online. Datorită vârstei sale, i se aplică patru pedepse pe viață în loc de pedeapsa capitală”, a spus judecătorul.

Ali avea 14 ani la momentul respectiv. Locuia împreună cu familia sa în cartierul aglomerat Kahna din Lahore. Descris ca un „jucător înrăit de PUBG”, se pare că își petrecea cea mai mare parte a timpului închis în camera sa, scufundat în joc, ceea ce îi atrăgea repetate mustrări din partea mamei sale, Nahid Mubarak, potrivit relatărilor presei locale.

PUBG este un joc video online multiplayer în format battle royale, în care 100 de jucători concurează pentru a fi ultimul care rămâne în picioare.

Poliția a precizat că agresivitatea lui Ali creștea de obicei când nu reușea să-și atingă obiectivele din joc.

„În ziua crimelor, Ali și-a pierdut mințile după ce a ratat o țintă în timp ce juca jocul timp de ore întregi și a fost și certat de mama sa”, a declarat un reprezentant al poliției în fața instanței.

Ali a luat pistolul legal al mamei sale, a intrat în camera în care aceasta dormea împreună cu surorile sale mai mici și a deschis focul.

Mama sa, în vârstă de 45 de ani, fratele său mai mare Taimur, în vârstă de 20 de ani, și surorile sale Mahnoor, în vârstă de 15 ani, și Jannat, în vârstă de 10 ani, au murit pe loc.

Muhammad Ali Khan, psiholog în Islamabad, a declarat ulterior pentru VICE World News că băiatul ar fi putut avea probleme de sănătate mintală.

„Deși nu este posibil să se stabilească ce gândea autorul fără a se efectua o evaluare individuală, îmi vin în minte o serie de diagnostice psihiatrice, printre care o criză psihotică, probleme cu controlul furiei, depresie, tulburare bipolară, precum și tulburare de control al impulsurilor”, a spus el.

În hotărârea sa, judecătorul a spus că crima lui Ali a fost „influențată de dependența în care un joc a devenit mai puternic decât legăturile familiale”.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
Un copil de 12 ani din Bistrița a fost strâns de gât de un bărbat necunoscut, după ce l-ar fi stropit din greșeală cu apă

Polițiștii din Bistrița caută un bărbat care a agresat un copil de 12 ani. Băiatul i-a povestit tatălui că incidentul s-ar fi petrecut în timp ce se plimba cu bicicleta împreună cu doi prieteni.

62305155
O femeie din Japonia a ţinut cadavrul fiicei sale în congelator timp de 20 de ani. Poliția a deschis o anchetă

O femeie din Japonia în vârstă de 75 de ani a fost arestată după ce a recunoscut că a ţinut cadavrul fiicei sale într-un congelator timp de 20 de ani, transmite AFP.

 

62577458
Bărbatul care a violat o recepționeră într-un hotel din Alba Iulia este recidivist. Fusese eliberat recent din penitenciar

Bărbatul de 40 de ani acuzat că a violat o recepționeră într-un hotel din Alba Iulia a fost arestat preventiv, iar anchetatorii au descoperit că individul nu era la prima infracțiune.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Grindeanu bolojan facebook
Sorin Grindeanu: „Pe Ilie Bolojan nu l-au dat jos nici americanii, nici monstrul din Loch Ness, ci cei 88% dintre români”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, respinge din nou afirmațiile potrivit cărora Guvernul Ilie Bolojan ar fi fost răsturnat, cu sprijinul PSD, la solicitarea unei puteri externe. 

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).