Fost judecător al Tribunalului UE, despre judecătorii CCR care au blocat ședința privind pensiile magistraților: Autodemisia!

62533697
Inquam Photos / George Calin

Profesorul de drept Valerius M. Ciucă, fost judecător la Tribunalul Uniunii Europene, a comentat, duminică, situația provocată de unii judecători ai Curții Constituționale, care, în timpul ședinței privind pensiile magistraților, au ieșit din sală. 

Valerius M. Ciucă - care este și profesor la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza - spune că neprezentarea unui judecător “în deliberare“ este echivalentă cu autodemisia.

Totodată, el afirmă că toţi cei patru judecători ai Curţii Constituţionale care au părăsit duminică sala la dezbaterile privind legea pensiilor magistraţilor “nu mai pot vota nimic valid în cadrul CCR“.

Potrivit unor surse, cei patru care au blocat ședința CCR sunt judecători care au fost numiți de PSD.

“Dacă, în deliberare, un "judecător" nu se prezintă, el este considerat demis automat. Nici moartea nu reprezintă cauză de non-deliberare. Pe patul de moarte, judecătorul poate fi chestionat în legătură cu verdictul său. Au fost numeroase cazuri în toată lumea. Neprezentarea în deliberare, în orice ordin jurisdicţional, este echivalentă cu autodemisia. Cei patru, pe cale de consecinţă, nu mai pot vota. Se află în afara ordinii constituţionale şi în afara normelor universale“, a scris pe Facebook, Valerius M. Ciucă, potrivit News.ro.

Profesorul mai afirmă că, probabil, cei patru judecători ai CCR au considerat că “este o glumiţă de partid prezenţa lor acolo“.

“Probabil, nimeni nu le-a spus ce rol fundamental îndeplinesc în statul nostru. Probabil, au doar un spirit ludic, sau, mai rău, nu-i interesează ştiinţa dreptului şi duhul statalităţii. Nu ştim nimic despre motivaţiile lor. Interesează aparenţa dezerţiunii lor instituţionale. Poţi motiva dizidenţa, opinia separată, completul de divergenţă, dar niciodată dezerţiunea. Precum la generali, dezerţiunea este sinonimă cu trădarea şi, fireşte, natural, cu autodemisia“, a mai spus profesorul ieşean.

Valerius M.Ciucă consideră că “pe cale de consecinţă, cei patru nu mai pot vota nimic în mod valid în cadrul CCR“.

Curtea Constituţională a amânat pentru luni, 29 decembrie, decizia referitoare la Legea pensiilor magistraţilor, care modifică modul în care este stabilit cuantumul pensiei, precum şi condiţiile de pensionare.

Aceasta este a doua amânare a deciziei, de această dată judecătorii constituţionali invocând lipsa cvorumului. Cvorumul implică prezemţa a şase dintre cei nou judecători ai Curţii.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62577367
Atmosferă tensionată la ședința Curții Constituționale. Judecătorii au amânat decizia privind legea pensiilor magistraților
Curtea Constituţională a României a amânat, duminică, 28 decembrie, pronunțarea asupra sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind legea referitoare la pensiile magistraţilor. 
62602028
Nicușor Dan și ”fiul marelui Ion Rațiu”: ”Este un reper de implicare civică în susținerea parcursului democratic al țării”
Preşedintele Nicuşor Dan a publicat sâmbătă, pe Facebook, o imagine de la întâlnirea cu fiul lui Ion Raţiu, Nicolae Raţiu. Șeful statului spune despre acesta că este un reper de implicare civică în susţinerea parcursului democratic al României.
62597017
De Crăciun, locuitorii din Ileni, județul Brașov, s-au trezit cu un oaspete surpriză: președintele Nicușor Dan
Locuitorii din Ileni, județul Brașov, s-au trezit cu un oaspete surpriză. Președintele Nicușor Dan, s-a întors de Crăciun în locul în care a copilărit.