O fetiță de 14 ani, abuzată de când avea cinci ani de concubinul mamei sale. Cum s-a aflat drama prin care a trecut

62304113
Shutterstock

Un bărbat de 35 de ani din judeţul Dâmboviţa a fost arestat preventiv, vineri, fiind acuzat că, timp de cinci ani, între 2014 şi 2019, a violat-o pe fiica partenerei lui de viaţă.

În prezent, copilul abuzat are 14 ani.

Poliţiştii au aflat despre acest caz nu de la familie, ci în urma informaţiilor primite de la reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, scrie News.ro.

Bărbatul arestat preventiv pentru infracţiunea de viol este din localitatea Doiceşti. Anchetatorii îl acuză că, începând din anul 2014 şi până în luna mai a anului 2019, a violat-o pe fiica concubinei sale.

Abuzurile au început în perioada în care copila avea cinci ani. În prezent, fata are 14 ani.

Cazul a ajuns în atenţia Poliţiei recent, după ce reprezentanţi ai DGASPC au aflat despre situaţia fetei.

Reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte au declarat, pentru News.ro, că în tot timpul cât a fost violată fetiţa a tăcut, iar recent, în cadrul unei discuţii cu asistenţii şi specialiştii din cadrul DGASPC a povestit despre drama sa.

Atunci, anchetatorii au deschis investigaţia şi au adunat probe împotriva violatorului.

Abuzurile au încetat, întrucât familia a renunţat la copilă, de mai mulţi ani ea aflându-se în sistemul de protecţie al statului şi fiind crescută de către un asistent maternal.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62349243
Un bărbat și-a ucis câinele cu sălbăticie pentru că alți câini din sat intrau în curtea lui. „Dacă îl ucid, ceilalți dispar”

Este anchetă la Iași, acolo unde un bărbat și-a ucis cu sălbăticie câinele din curte. Omul era deranjat că alți câini din sat intrau în curtea lui, fără gard, și se jucau cu bietul animal, ținut în lanț.

62349246
O femeie care s-a culcat cu un minor poartă în pântece copilul victimei sale. Cum s-a răzbunat mama băiatului

O femeie acuzată de pedofilie, care va avea un copil după ce a făcut sex cu un băiat de 13 ani, are un acord de recunoaștere a vinovăției blocat de mama acestuia.

62348879
Din ce cauză a murit bebelușul de 7 luni al fetei de 15 ani, care l-a aruncat după un WC, în Dolj. Îl dăduse dispărut

Caz șocant în Dolj. O mamă adolescentă a ascuns trupul fără viață al pruncului său, care avea doar șapte luni, într-un tufiş, apoi l-a declarat dispărut.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.