O bătrână a fost găsită fără viață în casa cuprinsă de foc: ”Avea obiceiul să își aprindă tămâie”

×
Publicitate

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 79 de ani din Ploiești. Bătrâna a fost găsită fără viață în apartamentul cuprins de flăcări.

S-a intoxicat cu fum, cel mai probabil, înainte ca pompierii să pătrundă în locuința și să o scoată afară. Un scurt circuit a provocat dezastrul, susțin militari.

Femeia locuia singură și era bolnavă, astfel că stătea mai mult în pat. O cunoștință venea din când în când să aibă grijă de ea. Miercuri dimineață, când a deschis ușa, femeia a găsit apartamentul plin de fum. A cerut ajutor vecinilor care au chemat pompierii.

Vecin: ”Avea obiceiul să își aprindă tămâie, ca să fugă duhurile rele, niște obiceiuri, ritualuri din bătrâni. Bănuiesc că a scăpat chibritul jos și aia a fost.. S-a transformat în tragedia care s-a ales cu ce s-a ales.”

Sublocotenent Raluca Vasiloaie, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova: ”Incendiul se manifesta mocnit într-o camera de locuit, a izbucnit cel mai probabil din cauza unui scurt circuit electric, respectiv un cablu electric defect, neizolat corespunzător.”

Trupul neînsuflețit a fost transportat la serviciul de medicină legală Prahova pentru necropsie. Bătrâna mai avea doar câteva rude îndepărtate, care se vor ocupa acum de înmormântare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61934921
Un şofer care repara o autoutilitară, accidentat mortal în apropiere de Corabia. VIDEO

O persoană a murit şi patru au fost rănite în urma unui accident rutier produs miercuri pe DN54, în sudul judeţului Olt, între localităţile Corabia şi Orlea, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt.

61934905
O poză a dus la condamnarea unei tinere pentru omor. Detaliul care a dat-o de gol

Poliţiştii canadieni au folosit un selfie drept principala probă pentru a o condamna la închisoare pe o tânără care şi-a ucis prin strangulare cea mai bună prietenă.

61932226
O femeie din Constanţa a născut în latrina din curte. Copilul, salvat de SMURD din hazna

Incident oribil în România anului 2018, unde mai mult de jumătate dintre locuinţe nu sunt conectate la canalizare.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 003inquam photos octav ganea
Blocaj politic: PSD nu vrea fără PNL, PNL nu vrea cu PSD. Mutarea luată în calcul de Luca Niculescu pentru o majoritate

Social-democrații nu renunță la condițiile puse pentru susținerea viitorului Guvern și, paradoxal, după ce au contribuit la căderea cabinetului Bolojan, insistă ca liberalii să revină la putere, alături de ei.  

62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Zelenski peter magyar
Zelenski a promulgat legea solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE

Volodimir Zelenski a promulgat legea privind drepturile lingvistice ale minorităților în educație, solicitată de Ungaria pentru continuarea negocierilor de aderare a Ucrainei la UE, relatează AFP.