Motivul șocant pentru care două femei din Bihor l-au omorât pe soțul uneia dintre ele. Au fost trimise în judecată

×
Publicitate

Cele două femei din Bihor care au plătit un interlop pentru a-l omorî pe soțul uneia dintre ele au fost trimise în judecată.

Ancheta procurorilor a scos la iveală motivul șocant care a dus la crimă. Crima pusă la cale de cele două femei, una de 41 și cealaltă de 37 de ani, a fost descoperită la patru luni după ce a fost comisă.

În decembrie anul trecut, verișoara victimei l-a ademenit pe bărbat pe un drum lăturalnic, unde îi aștepta criminalul plătit.

Omul a fost lovit cu un topor, apoi cadavrul său a fost îngropat într-o fostă carieră de nisip. Acolo l-au găsit anchetatorii, după ce verișoara lui a cedat psihic și a mărturisit totul.

Criminalul, un bărbat în vârstă de 49 de ani, va răspunde și el în fața instanței pentru acuzația de omor calificat.

Miriam Mihai, prim-procuror adjunct Parchetul Bihor: „Soția victimei se simțea agasată de insistențele soțului ei de a întreține relații intime. Hotărârea de a ucide victima a fost luată de comun acord de cele două inculpate, cu câteva zile înainte, în contextul în care acestea aveau o relație amoroasă, de aproximativ 3-4 ani de zile.”

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62270051
Trei câini fără stâpân, uciși cu toporul de un individ, în județul Iași
Un individ din Miroslava, judeţul Iaşi, este acuzat că a ucis cu sălbăticie o căţeluşă fără stăpân și doi pui ai ei.
62270120
Tragedie în Turcia. Șase persoane, printre care și un copil, au murit, după ce un autocar cu turiști s-a răsturnat
Șase persoane și-au pierdut viața și alte 25 au fost rănite după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat pe marginea unui drum din nord-vestul țării.
62205938
Accident șocant în Timiș. Un tânăr a fost decapitat, după ce mașina în care se afla s-a izbit de un tractor
Un șofer de 25 de ani și-a pierdut viața, iar fratele său geamăn este în stare gravă după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un tractor. Atenție, urmează imagini și detalii cu impact emoțional.