Femeie de 30 de ani, decedată într-un accident rutier în Suceava

61935765

O persoană a decedat, iar alta a fost rănită într-un accident rutier produs duminică dimineaţă pe DJ177A, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de trafic, în localitatea Doroteia, arondată oraşului Frasin.

Un bărbat în vârstă de 31 de ani din comuna Stulpicani, în timp ce conducea un autoturism VW, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, cel mai probabil din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de trafic, a derapat, a părăsit partea carosabilă după ce a acroşat un stâlp de iluminat şi s-a răsturnat pe cupolă, în afara părţii carosabile.

La faţa locului s-a prezentat o ambulanţă şi un modul SMURD, informează Agerpres.

Soţia şoferului, în vârstă de 30 de ani, pasager în autoturism pe scaunul din dreapta faţă, a suferit răni grave, iar în ciuda manevrelor de resuscitare s-a constatat decesul.

suceava

Foto: informatiata.ro

Şoferul a avut şi el nevoie de îngrijiri medicale, iar etilotestul a arătat 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat şi s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.

Poliţiştii fac cercetări în acest caz şi s-a deschis dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
61935721
Doi bărbați din Brașov, suspectați că și-au ucis amicul cu care locuiau. Cadavrul, descoperit de un vecin

Doi indivizi, bănuiţi că şi-ar fi ucis amicul cu care locuiau într-o casă din Braşov, au fost reţinuţi. Victima a fost descoperită de un vecin şi poliţiştii au început imediat cercetările.

61921134
Minoră violată de peste 200 de ori de tată în Iași. Declarația făcută de victimă

Caz complicat în Iași. Un bărbat de 41 de ani este acuzat că ar fi abuzat de fiica sa minoră, elevă la liceu, de peste 200 de ori.

61926993
Bărbat din Vaslui, arestat după ce a încercat să-şi violeze nepoatele

Faptele au avut loc acum câteva luni, dar abia acum fetele le-au povestit părinţilor, plecaţi la muncă în Italia.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.