Experiența îngrozitoare a unei femei care a intrat în sevraj de steroizi. Cum a ajuns să arate după ce a renunțat la creme

62396910
Profimedia

O femeie în vârstă de 28 de ani a împărtășit experiența îngrozitoare prin care a trecut după ce a renunțat la cremele cu steroizi.  

Amy Moldenhauer a decis să renunțe la cremele cu steroizi pe care le folosea pentru a-și trata eczema. Nu se aștepta însă să aibă parte de o experiență îngrozitoare.

După ce a renunțat la creme, pielea ei a devenit atât de roșie încât părea că suferă de arsuri solare extreme.

Tânăra din din Melbourne, Australia, s-a confruntat cu eczemele încă de când era copil – susține că mereu avea pete pe corpi și mâncămiri ale pielii. Ea a găsit soluția și a început să folosească creme cu steroizi.

În iulie 2022 însă, pacienta a renunțat la tratament. Ce a urmat se poate numi un adevărat sevraj – pielea ei a devenit extrem de sensibilă și a început să se exfolieze, provocându-i răni severe.

„După ce am încetat să mai folosesc cremele cu steroizi, pielea mea a devenit roșie și arăta ca o arsură solară extremă", a declarat Amy.

„Înainte să-mi dau seama, pielea mea se cojea. Ciclic între supurație, umflare, arsură și descuamare. Brațele, picioarele, palmele și tălpile mele devin roșii și inflamate. Am ajuns la concluzia că sufeream de sevraj de steroizi topici", a povestit ea, conform Mirror.

Retragerea steroizilor topici (TSW) poate apărea atunci când un pacient încetează să mai folosească creme cu steroizi după o perioadă lungă de utilizare. Astfel de medicamente sunt adesea prescrise pentru eczeme, dermatită atopică și psoriazis. Pentru Amy, durerea provocată de sevraj a fost atât de intensă, încât era un chin chiar și atunci când vântul îi atingea pielea.

„Eram super sensibilă la apă, la mișcare, la crema hidratantă, la țesături, la temperatură - la orice. Durerea era insuportabilă. Senzațiile și arsurile sunt atât de intense încât îți pierzi capacitatea de a face multe lucruri. În primele câteva luni am fost mai mult legată la pat, înfășurată în prosoape. Nu aveam capacitatea de a regla temperatura, așa că fie înghețam de frig, fie transpiram. Nu poți dormi, deoarece mâncărimea este profundă, iar cea mai mare parte a zilei o petreci scărpinându-te până la sânge, deoarece durerea de a „deschide” pielea este mai bună decât mâncărimea", a spus ea.

Amy a suferit, de asemenea, de ganglioni limfatici măriți, edeme, uscăciunea ochilor, umflături, atrofie a pielii, pierderea părului, insomnie, oboseală extremă, depresie și anxietate. După opt luni de suferință din cauza sevrajului, Amy s-a mutat în Canada pentru a fi aproape de mama ei, Susan.

„Am ajuns în punctul în care a trebuit să mă hrănească cu lingurița în pat, pentru că nu mă puteam mișca. Rutina mea zilnică era să fiu împinsă din pat când țipam sau plângeam. Mama mă dezbrăca, îmi scotea pielea de pe mine, îmi schimba tifonul, mă îmbrăca din nou și aspira patul, deoarece era acoperit de grămezi de piele, apoi mă întorceam în pat. Mișcarea îmi spărgea pielea și era chinuitor", a spus ea.

Epuizată emoțional din cauza acestui calvar, sănătatea mintală a lui Amy a avut de asemenea de suferit.

„Mă simțeam ca o povară pentru toată lumea și doar o coajă a ceea ce eram în mod normal. Am intrat în depresie. Mama mea a fost salvarea mea, deoarece mă ținea în brațe în timpul atacurilor de panică, gătea pentru mine, mă hrănea, mă schimba și stătea cu mine toată noaptea", a povestit tânăra.

Din fericire, în august 2023, pielea lui Amy a început în sfârșit să se însănătoșească. Ea este acum aproape complet vindecată și așteaptă cu nerăbdare să revină la o viață normală.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62343218
S-a dus la spital cu dureri de stomac și a născut o fetiță. Șocul trăit de o femeie care nu știa că este însărcinată

O femeie în vârstă de 33 de ani a mers la spital pentru că avea dureri de stomac. După ce a fost consultată de medici, pacienta a aflat că este însărcinată.

 

62383281
Arestat din greșeală. Pățania unui bărbat care a fost bătut crunt de poliție după ce a fost confundat cu altă persoană

Un bărbat de culoare spune că poliția din Dallas l-a electrocutat și l-a bătut după ce l-a confundat cu o persoană.

 

62396658
O femeie care a mințit că are cancer a strâns 35.000 de euro din donații. „Nu am făcut-o pentru bani sau din lăcomie”

O femeie care a pretins că este bolnavă de cancer a reușit să păcălească sute de oameni și a strâns astfel 37.000 de dolari (aproximativ 35.000 de euro) din donații.

 

Recomandări
Screenshot 2026 10 11 183436
Scandalul ANM ia amploare: mobilier de 1,5 milioane de lei și calculatoare de 700.000 lei, cumpărate prin achiziții directe

În scandalul ANM, raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului arată că nu doar parfumuri haine și accesorii de lux au fost luate cu banii instituției, ci și mobilier, calculatoare și rezerve de toner.

62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.