Doi frați din Brăila, trimiși în judecată pentru incest după ce au făcut doi copii împreună

62239337
Getty

Doi tineri din Brăila vor face între 1 și 5 ani de închisoare pentru incest, după ce au întreținut relații intime timp de mai mulți ani, din urma cărora au rezultat doi copii, pe care i-au lăsat apoi în grija statului.

 

Judecătoria Făurei a început judecata în procesul prin care un bărbat de 31 de ani și sora lui, în vârstă de 26 de ani, sunt acuzați de incest, după ce au întreținut relații sexuale încă din 2018, rezultând astfel doi copii, scrie Info Brăila.

Relația incestuoasă dintre cei doi frați, care locuiau împreună în localitatea Mircea Vodă, a trecut neobservată de familie.

”Din probele administrate în cauza rezultă că, în perioada 2018 – 2019, fiind rude de gradul II, respectiv frate și soră, inculpații B.F. și B.A. au întreținut raporturi sexuale la domiciliul din comuna Mircea Vodă, județul Brăila, raporturi ce au avut ca urmare conceperea și nașterea minorilor B.C.R. și B.R.D”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

Cei doi frați au fost trimiși în judecată pentru incest, în stare de libertate. Pentru fapta lor, cei doi riscă între 1 și 5 ani de închisoare.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Fosta luptătoare din UFC a surprins pe toată lumea: ”Și soția mea te place”
Citește și...
62229070
Tragedie în Capitală. Un tânăr din Reșița s-a aruncat de la un etajul 20 al fostului hotel Intercontinental

Un tânăr din Reșița și-a pus capăt zilelor, luni dimineață, după ce s-a aruncat de la etajul 20 al Grand Hotel Bucharest (fost Intercontinental).

62200927
Un australian care conducea pe contrasens a spulberat un pieton, în comuna Florești

Un cetățean australian în vârstă de 28 de ani a accidentat grav un pieton care traversa strada regulamentar, în comuna Florești din județul Cluj, duminică seară.

62239129
Bărbat spânzurat, găsit pe malul Ialomiței, la Chindia. Ce au descoperit anchetatorii

Descoperire macabră pe malul râului Ialomiţa, în apropierea parcului Chindia, din Târgovişte. Un trecător a sunat la 112 pentru a anunța că în zonă se află un cadavru.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 1
DOCUMENT. Ce prevede programul de guvernare Luca Niculescu-PSD. Planul pentru fiecare minister

Luca Niculescu a depus la Parlament programul de guvernare al cabinetului său. Documentul prevede o serie de planuri și priorități pentru fiecare domeniu care se află în grija executivului.

Luca niculescu 2
Cine sunt miniștrii propuși în Guvernul Luca Niculescu. Lista completă: de la PSD la independenți

Premierul desemnat Luca Niculescu a depus joi seară la Parlament lista cu cei 19 demnitari care ar forma viitorul Guvern, dacă vor fi agreați în comisii și votați în plen.

Manuale
Cum arată noile manuale școlare, schimbate pentru prima dată după peste 20 de ani. „Sunt foarte diferite”

Primele manuale pentru liceu, înnoite după mai bine de două decenii, vor pleca în curând către școli. Autorii spun că volumele sunt mai subțiri, iar copiii pot afla mai multe informații prin accesarea unor coduri QR, care-i trimit spre resurse digitale.