Dezamăgit în dragoste, un tânăr s-a urcat dezbrăcat pe Catedrala Suceava și a ameninţat că se sinucide

61940285
Monitorul de Suceava

Pompierii militari au intervenit luni după-amiază cu autoscara mecanică pentru a coborî un tânăr, urcat pe o platformă a Catedralei din Suceava, care ameninţa că se sinucide.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat pentru AGERPRES că bărbatul nu avea haine şi prezenta escoriaţii sângerânde la mâini.

Tânărul a spart și un geam și şi-a provocat leziuni la nivelul mâinilor, murdărind intenţionat pereţii Catedralei, pe care a desenat inclusiv un semn în formă de cruce. După aproximativ jumătate de oră, timp în care a aruncat bulgări de zăpadă spre martorii adunați, tânărul şi-a pierdut cunoştinţa şi nu a mai reacţionat în nici un fel.

Atunci, pompierii au urcat până la el, l-au acoperit cu o pătură şi l-au coborât cu ajutorul nacelei din dotarea scării.

Potrivit ISU Suceava, bărbatul de 20 de ani s-ar fi urcat pe platforma situată la circa zece metri înălţime şi ar fi cerut să ajungă acolo viitoarea sa soţie.

Tânărul a fost preluat de autospecială de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Suceava şi transportat la spital, iar poliţiştii cercetează cauzele şi împrejurările în care s-a produs incidentul. 

 

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
61940277
Doi pitoni care se împerecheau, uciși de localnicii înfometați ai unui sat din Borneo
Localnicii dintr-un sat situat pe insula Borneo au capturat doi pitoni care se împerecheau, i-au ucis, eviscerat şi i-au prăjit.
61940264
Braconier devorat de lei, în Africa de Sud. ”I-au mâncat trupul, dar i-au lăsat capul”
Un braconier a fost ucis şi mâncat de către leii pe care urma să îi vâneze, într-o rezervaţie privată din Africa de Sud.
61933338
Femeie accidentată mortal pe o trecere de pietoni din Bragadiru. Trafic restricționat
O femeie de 39 de a fost accidentată mortal de către conducătorul unui autoturism, luni dimineaţa, în jurul orei 06:25, pe Şoseaua Alexandriei către Bragadiru.