Cinci răniți într-un accident rutier, joi, la ieșirea din Bacău către Oneşti

×
Publicitate

Cinci persoane au fost rănite în urmă unui accident rutier, petrecut joi, la ieșirea din Bacău către Oneşti.

După o depășire neregulamentară, un autoturism a lovit un microbuz cu călători. Din impactul violent, mașină mică a fost distrusă aproape complet. Ambii șoferii au ajuns la spital, iar trei pasageri din microbuz au primit îngrijiri la locul accidentului.

Impactul a avut loc joi dimineață, în jurul orei 9. Șoferul din autoturism, în vârstă de 66 de ani, a făcut o depășire într-o zonă interzisă. Mașina condusă de el s-a lovit frontal de microbuzul cu șase călători, de pe sens opus.

Pasager din microbuz: „Doar l-am văzut că vine pe contrasens și am văzut negru în fața ochilor. Instantaneu a fost”.

Mai multe echipaje de la ambulanță au fost chemate la fața locului. Șoferul autoturismului a fost grav rănit.

Cristian Goroneanu, Ambulanță Bacău: „Accident, persoană încarcerată, conștient, politraumatizat, probabil fractură de col femural. Mergem la spital pentru investigații suplimentare”.

În sprijinul echipajelor de la ambulanță au fost solicitați și pompierii de la descarcerare.

Polițiștii fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Toți dușmanii lui Ronaldo: lista „greilor“ cu care s-a certat și românul pe care l-a dezamăgit crunt
Citește și...
62135972
Patru oameni au murit după ce un tânăr a depășit pe linie continuă. Avea mașină cu volan pe dreapta
Patru persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte patru au fost grav rănite într-un accident cumplit în judeţul Sălaj. Două maşini s-au ciocnit frontal după ce, unul dintre şoferi, un tânăr de 22 de ani, ar fi depăşit pe linie continuă.
62135538
Un taur furios a ucis un bărbat, în Cluj. O altă persoană a fost rănită grav
Tragedie într-o comună din judeţul Cluj! Un bărbat în vârstă de 38 ani a fost atacat de un taur şi luat în coarne, a suferit răni atât de grave încât a murit în scurtă vreme.
62135464
Doi frați gemeni și-au ucis unchiul despicându-i capul cu securea. ”Sunt trimiși de Diavol pe pământ”
Doi fraţi din judeţul Vaslui sunt acuzaţi că şi-au ucis unchiul, luni trecută, în împrejurări de o rară violență! Victima, tatăl a trei copii, avea 50 de ani şi a murit pe loc, din cauza unei răni cumplite la cap.