Au fost socati de mizeria dintr-o casa si s-au intrebat in gluma "unde-i cadavrul?". Ce au descoperit politistii la etaj FOTO

61670366

Vecinii au sunat la politie, la cateva zile dupa ce dintr-o casa din zona au inceput sa simta un miros pestilential.

In prima faza, politistii din Knowsley, Marea Britanie, au spus ca locuinta respectiva era doar foarte murdara si plina de gunoaie, asa ca au anuntat autoritatile sanitare, in drept sa ia masuri in astfel de situatii.

Cand au intrat in casa, angajatii au fost socati de ceea ce au vazut si de mirosul pe care l-au simtit, intrebandu-se in gluma "unde este cadavrul?", relateaza The Mirror.

Numai ca la cateva minute aveau sa descopere la etaj cadavrul unui barbat, aflat in stare de descompunere. Potrivit anchetatorilor, care nu au dezvaluit numele persoanelor legate de acest caz, in casa respectiva a locuit cu chirie o femeie cu doi copii mici care, la un moment dat, a fost condamnata pentru neglijarea copiilor.

casa Marea Britanie

Casa a ramas in stadiul pe care a lasat-o femeia, foarte murdara si plina de gunoaie si insecte moarte. Proprietara casei a insotit autoritatile sanitare in locuinta si, cand a urcat scarile, a fost socata sa constante ca la etaj era cadavrul fiului ei.

Anchetatorii spun ca barbatul a murit de cateva saptamani, insa nu a fost dat disparut intrucat mama lui credea ca este plecat la fosta lui iubita, in Scotia, insa aceasta a spus ulterior ca nu a vorbit de mai bine de o luna cu el.

Pana la elucidarea misterului mortii, toate persoanele implicate in caz s-au aratat socate de mizeria de nedescris din casa si au spus ca locuinta era un focar de infectie. Pozele facute in casa au fost distribuite pe internet si s-au viralizat in Marea Britanie.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61670363
Fostul iubit al fetei din Chisinau care a murit stropita cu acid pe față risca inchisoarea pe viata. Cum s-a petrecut totul

Procurorii din Republica Moldova au finalizat dosarul tinerei care a murit dupa ce a fost stropita cu acid pe față, iar iubitul ei si un amic risca inchisoarea pe viata.

61670159
Tanar gasit spanzurat pe o strada din Bistrita. Descoperirea a fost facuta de un copil care se juca cu mingea

Descoperire socanta facuta de un copil, pe o strada din Bistrita. Se juca cu mingea intr-un parculet, iar la un moment dat a sarit in incinta unei vechi centrale. A mers dupa ea si a descoperit un tanar spanzurat de o grinda de lemn.

61670103
Cea mai periculoasa moda de pe Facebook. Isi risca viata de dragul like-urilor

O noua moda, extrem de periculoasa, poate chiar fata, a cuprins Facebook-ul.

Recomandări
Donald trump vladimir putin gettyimages 2229471059
ANALIZĂ. Cum se explică decizia uimitoare a lui Donald Trump de a cumpăra motorină din Rusia: „A primit în plic de la Putin”

Istoricul și analistul Armand Goșu a explicat într-un interviu pentru Știrile Pro TV care ar fi miza acordului economic anunțat de Donald Trump pentru motorina din Rusia. Decizia nu va schimba prețurile din SUA, dar va pune o presiune uriașă pe Zelenski.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.