Accident grav în Satu Mare. Pompierii au trebuit să taie copacii ca să ajungă la victime

61981994

Două persoane şi-au pierdut viaţa într-un grav accident rutier produs în judeţul Satu Mare, între localităţile Livada şi Călineşti Oaş.

Doi tineri au murit în urma unui accident de circulaţie petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică pe Drumul Judeţean 197, în localitatea Călineşti Oaş, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, Cadina Ţinca.

"Un conducător auto de 30 de ani din Călineşti Oaş, pe fondul vitezei excesive, a intrat într-un copac de pe partea dreaptă a direcţiei de mers şi a decedat atât el, cât şi pasagera care era cu el în maşină, o tânără de 29 de ani", a precizat Cadina Ţinca.

Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauza accidentului, fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

accident satu mare

”Intervenţia a fost una complexă. Pentru a ajunge la autoturismul ieşit de pe carosabil, pompierii au fost nevoiţi să taie mai mulţi copaci, iar pentru a ajunge la victime au executat manevre de repoziţionare a autoturismului”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Președintele Nicușor Dan, în vestiarul tricolorilor înainte de meci! Ce le-a transmis | GALERIE FOTO
Citește și...
61889247
Autorul unei crime oribile, eliberat după 33 de ani. Ce a păţit când s-a întors acasă
Un bărbat de 54 de ani, recent eliberat din închisoare unde stătuse pentru uciderea unui copil, a fost găsit înjunghiat mortal la scurt timp după ce s-a întors acasă.
61981953
Povestea emoționantă a unei fetițe, care a murit din cauza unei vedete de pe YouTube: „Voia să inspire și alți copii”
Un tânăr de 18 ani, vedetă pe YouTube unde prezintă jocurile video, a provocat un cumplit accident pe o autostradă din California.
61981936
Bicicliști loviți de mașină, când se întorceau de la muncă. Șoferul i-a văzut în ultimul moment
Un drum pe bicicletă s-a încheiat tragic, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru doi bărbaţi din judeţul Buzău. Au fost loviţi în plin de o maşină şi unul dintre ei a murit pe loc. Celălalt e la spital.