Povestea tristă a Miss Univers Pakistan care a devenit „rușinea țării”. Motivul pentru care frumoasa tânără este judecată

62393473
Shutterstock

Un politician din Pakistan spune despre Miss Universe că reprezintă „o rușine” pentru țară. Premierul interimar a ordonat chiar o anchetă în cazul ei.    

Au existat și dezbateri aprinse în online, în special în rândul bărbaților pakistanezi. Toate aceste critici au fost stârnite de o femeie în vârstă de 24 de ani pe nume Erica Robin.

Erica, născută creștină în orașul Karachi, va reprezenta Pakistanul la concursul de frumusețe Miss Univers.

Ea a fost aleasă Miss Universe Pakistan la un concurs care a avut loc în Maldive. Competiția a fost organizată de Yugen Group, compania care deține drepturile de franciză pentru Miss Universe Bahrain și Miss Universe Egipt.

Potrivit organizatorilor, la Miss Universe Pakistan a fost înregistrat anul acesta un număr „copleșitor" de candidaturi, așadar competiția a fost extrem de strânsă. Erica a fost aleasă dintre cele cinci fete care au ajuns în finală.

Așadar, tânăra din Pakistan ar urma să participe la finala mare Miss Universe care va avea loc în El Salvador, în noiembrie.

Tânăra nu are din păcate parte de susținea țării sale extrem de conservatoare.

„Mă simt minunat să reprezint Pakistanul. Dar nu înțeleg de unde vine reacția de respingere. Cred că este această idee că aș defila în costum de baie într-o cameră plină de bărbați", a declarat doamna Robin pentru BBC.

„Aș vrea să schimb această mentalitate”

Cei care îi critică nominalizarea spun că ea reprezintă o țară care nu vrea să fie reprezentată. Concursurile de frumusețe sunt rare în Pakistan, o țară majoritar musulmană.

„Nu încalc nicio lege prin faptul că reprezint Pakistanul pe o platformă globală. Îmi aduc contribuția pentru a înăbuși orice stereotipuri", a declarat ea.

Miss Pakistan World, un concurs pentru femei de origine pakistaneză din întreaga lume, este probabil cea mai cunoscută competiție de profil din țară. A avut loc pentru prima dată la Toronto în 2002, dar s-a mutat la Lahore în 2020.

În istoria de 72 de ani a competiției, Pakistanul nu a nominalizat niciodată o reprezentantă pentru Miss Univers.

Erica Robin și-a amintit că, în timpul celei de-a doua etape de preselecții din cadrul concursului, care a avut loc pe Zoom, a fost rugată să numească un lucru pe care l-ar face pentru țara sa.

„Eu am răspuns că aș vrea să schimb această mentalitate conform căreia Pakistanul este o țară înapoiată", a spus tânăra care acum este criticată și judecată pentru reușita sa.

„Suntem o națiune cu multe contradicții, iar femeile și cei marginalizați ne declanșează cel mai mult. Pakistanul este în mare un stat autoritar și asta se reflectă în valorile patriarhale dure pe care le permite atât instituțional, cât și social. Erica Robin și acțiunile polițienești cu care s-a confruntat sunt o extensie a acestui lucru", a spus pentru BBC scriitorul și comentatorul Rafay Mehmood din Karachi.

Există însă o față nevăzută a acestui stat conservator, Pakistan fiind cândva o țară cu o gândire liberală. Exemplarele ziarului Dawn din anii `50 și `70 conțin reclame cu femei la cabaret și cu dansatoare de belly dance care lucrau într-un club de noapte din centrul orașului Karachi, spre exemplu.

Însă, în anul 1973 lucrurile s-au schimbat. Parlamentul pakistanez a creat o constituție care a declarat țara drept republică islamică și islamul drept religie de stat.

Patru ani mai târziu, liderul militar generalul Zia ul-Haq a răsturnat guvernul premierului Zulfikar Ali Bhutto. Ceea ce a urmat în deceniul următor a fost numit de activiști și avocați o „fază draconică", deoarece legea islamică a fost aplicată, iar societatea pakistaneză s-a schimbat drastic.

Până la mijlocul anilor 1980, generalul Zia a reimplentat chiar și biciuirea publică pentru a-și arăta angajamentul față de legea islamică.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62393459
O nouă seară de speranță și optimism la Visuri la cheie: „Iubire e cuvântul la care ne raportăm”

Ce faci când ești puterea familiei, cel care duce în spate toate greutățile din casă și deodată cazi la pământ?

62393451
Celentano va face o schimbare: „M-am hotărât... vreau să devin femeie!” – Las Fierbinți, lider absolut de audiență

Marți seară, cei de acasă au ales să își încheie ziua într-o notă optimistă și au urmărit cu sufletul la gură aventurile celor mai îndrăgite personaje din Las Fierbinți. Episodul a fost lider absolut de audiență.

62393411
Ioniță și Viorica de la Clejani, vedete într-un film regizat de Johhny Depp. Care este legătura actorului cu România

Experiență demnă de marile staruri de cinema pentru doi artiști români. Viorica și Ioniță din Clejani sunt protagoniștii unei scene într-un film regizat de Johhny Depp.  

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.