Doru Ana a murit. Actorul avea vârsta de 68 de ani

62294705
youtube.com

Celebrul actor de teatru și film și profesor universitar Doru Ana a încetat din viață, la vârsta de 68 de ani. Anunțul a fost făcut de Casa de Producție TVR.

 

În urma acestei vești tragice, mulți dintre foștii săi elevi au reacționat pe rețele de socializare.

„Astăzi, unul din profesorii mei de la clasa de actorie, a plecat într-o stea. Actorul DORU ANA.

Dumnezeu să îl odihnească!”, a fost mesajul actriței Medeea Marinescu.

„Ați plecat discret, domn’ profesor... Dumnezeu să vă odihnească în pace!”, a reacționat și actorul Silviu Mircescu.

„Mulțumesc, prof drag Doru Ana, pentru lecția de generozitate. Să ne veghezi și să ne privești la fel de îngăduitor și dintre stele. Dumnezeu să te odihnească!”, a transmis actrița Anca Bejan.

"Cât de trist! Ştiam cât de bolnav a fost! Şi totuşi fostul meu coleg de an, prin dispariţia lui tragică îmi lasă un gol greu de suportat în suflet! Sunt copleşit de emoţie! Dumnezeu să te ierte, Dorule, şi să te ocrotească de-a dreapta Sa, pentru că meriţi prin tot ce ai creat şi pentru modestia şi verticalitatea ta! Drum lin în Lumină!", a scris regizorul Lucian Sabados, într-un comentariu.

Născut la 28 februarie 1954 în București, Doru Ana a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1980. în 1977, joacă primul rol în filmul Egmont. Alte roluri notabile în Terminus paradis (1998), Marfa și banii (2001), Umbre (2019). A jucat pe scena teatrului „Bulandra” din București și a fost profesor univ.dr. la secția Arta actorului a Facultății de Teatru din cadrul UNATC.

"Drum lin în lumină, Doru Ana (28 februarie 1954 - 11 octombrie 2022)", se arată pe pagina de Facebook a Casei de Producţie a TVR.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62294641
Heidi Klum și fiica de 18 ani, pictorial inedit în lenjerie intimă GALERIE FOTO

Heidi Klum și fiica ei au participat la o ședință foto, împreună, pentru un brand de lenjerie intimă.

62294475
Madonna a lăsat de înțeles că este gay, într-un nou trend pe TikTok VIDEO

Madonna a sugerat că este gay într-o nouă postare pe social media.

62294419
Simona Halep este o femeie liberă. Divorțul de Toni Iuruc s-a oficializat

Simona Halep și Toni Iuruc au divorțat oficial. Nu mai sunt soț și soție, o dată cu expirarea perioadei de 30 de zile impusă de lege în cazul divorțului de la notar, ca posibilitate ca părțile să se împace.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.