Celebru actor din serialul „Friends”, spitalizat timp de 3 luni

61978276
Getty

Actorul Matthew Perry, care l-a interpretat pe Chandler Bing în serialul „Friends”, a anunțat pe Twitter că a fost supus unei operații chirurgicale complexe, astfel că a petrecut în spital trei luni.

Matthew Perry, în vârstă de 49 de ani, a fost supus unei intervenţii chirurgicale în mare secret. La începutul lunii august, actorul a fost operat de urgenţă la un spital din Los Angeles. El suferea de perforaţie gastrointestinală care îi punerea în pericol viaţa, având în vedere că se putea extinde, informează ABC, citat de Agerpres.

Perforaţia gastrointestinală, cunoscută şi ca ruptură de intestin, are loc când se formează o gaură în stomac, intestinul gros sau intestinul subţire. Simptomele includ dureri abdominale acute, iar complicaţiile pot duce la septicemie, care poate fi şi fatală. Actorul a cerut să-i fie respectată intimitatea pe parcursul recuperării.

În trecut, actorul a avut probleme serioase cu alcoolul şi drogurile, o dependenţă pe care el însuşi a admis-o public. Această problemă l-a obligat să se supună unui tratament chiar în timpul filmărilor la celebrul serial. De altfel, el a recunoscut la un moment dat că nu-şi aminteşte deloc filmările pentru trei sezoane din serial.

Apariţia sa pe reţelele de socializare este totuşi un semn de ameliorare care arată că actorul vrea să interacţioneze cu toţi cei care vor să-i exprime sprijinul lor necondiţionat. Această postare pe Twitter este prima de la operaţia sa din august şi primul contact cu publicul de la sfârşitul lunii martie, notează ABC

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
SUA și-au cerut scuze Rusiei după gestul care a stârnit furie la Moscova
Citește și...
61986443
A apărut prima fotografie cu Joaquin Phoenix în rolul Jokerului. FOTO
Regizorul Todd Phillips a postat, duminică, pe Instagram, prima fotografie cu actorul Joaquin Phoenix în rolul Jokerului.
61986388
Premieră plină de emoţii pentru Victoria Beckham. Noua colecţie, prezentata la Săptămână Modei de la Londra
Vedeta şi-a prezentat cea mai nouă colecţie, pentru prima oară, la Săptămână Modei de la Londra.
61986361
Scandal cu Dan Bittman, după ce a prezentat un show al primarului PSD Dan Florea
Vocalul trupei Holograf, cunoscutul artist Dan Bittman, a ajuns ținta unui val de critici și insulte pe internet, după ce a participat la un eveniment organizat de primăria sectorului 5.