Medicul care i-a furnizat ketamină lui Matthew Perry a fost condamnat la arest la domiciliu în dosarul morții actorului

62596120
Getty

Un medic din Los Angeles care i-a furnizat ketamină actorului Matthew Perry, starul serialului „Friends”, înainte de moartea sa din 2023, a fost condamnat marţi, de un tribunal din California, la opt luni de arest la domiciliu, potrivit AFP.

Mark Chavez a recunoscut că a contribuit ilegal la furnizarea de ketamină actorului, care l-a interpretat pe Chandler în serialul-cult. El a fost condamnat la opt luni de arest la domiciliu, precum şi la 300 de ore de muncă în folosul comunităţii.

Potrivit justiţiei americane, doctorul Chavez este unul dintre cei cinci suspecţi implicaţi în decesul actorului.

El este cel care i-a furnizat ketamina, un anestezic legal, folosit uneori în mod abuziv în scopuri stimulante sau euforizante, lui Salvador Plasencia, principalul medic considerat responsabil pentru această dramă.

Acesta din urmă a fost condamnat la 30 de luni de închisoare în decembrie.

"Mă întreb cât de mult va plăti acest idiot" i-a scris Plasencia lui Chavez într-un SMS scos la iveală de anchetatori.

Flacoanele îi costau pe medicii implicaţi aproximativ 12 dolari, dar erau revândute actorului cu "2.000 de dolari", potrivit autorităţilor.

Interdicţii şi alţi inculpaţi

Cei doi medici au primit interdicţie de a mai profesa.

Asistentul personal al starului, un intermediar şi Jasveen Sangha, supranumită "regina ketaminei", care i-a vândut lui Matthew Perry flaconul fatal, sunt de asemenea urmăriţi penal.

Moartea actorului, găsit inconştient în propriul jacuzzi după ce consumase ketamină, în octombrie 2023, i-a şocat pe fani şi a stârnit un val de omagii la Hollywood.

În memoriile sale publicate în 2022, acesta mărturisise că a urmat 65 de cure de dezintoxicare, cheltuind peste nouă milioane de dolari. Perry trecuse şi prin mai multe operaţii legate de problemele sale cu drogurile, inclusiv o intervenţie la colon în 2018, mergând până la a afirma: "Ar fi trebuit să fiu mort."

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62597454
Donald Trump extinde restricţiile de intrare în SUA pentru cetăţenii altor şapte ţări şi pentru palestinieni
Donald Trump a extins marţi restricţiile de intrare în SUA pentru cetăţenii a şapte ţări, printre care Siria, precum şi pentru palestinieni, informează miercuri AFP.  
62595659
Vladimir Putin dă asigurări că Rusia va cuceri militar "teritorii ruseşti istorice" în Ucraina dacă diplomaţia eşuează
Preşedintele Vladimir Putin a afirmat miercuri că, în cazul în care diplomaţia va eşua, armata rusă va cuceri pe cale militară ceea ce el a numit "teritorii ruseşti istorice" din Ucraina, informează EFE.
62599889
Lukașenko: Ucraina nu trebuia să trezească „ursul adormit” și să tensioneze relațiile cu Moscova
Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a subliniat într-un interviu că Ucraina ar fi trebuit să caute relaţii normale cu Moscova şi să nu fi trezit „ursul adormit”, aluzie la ambiţiile imperiale ruse.