Ce dietă urmează Regele Charles ca să se mențină sănătos. Suveranul face sport în fiecare zi

62360531

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a urcat pe tron în septembrie 2022, fiind cea mai în vârstă persoană care devine rege al Regatului Unit din istorie.

Ca și mama sa, Regina Elisabeta a II-a, Regele Charles urmează o dietă echilibrată și are o rutină în ceea ce privește activitatea fizică.

Suveranul are o dietă bazată mai mult pe plante. Când a împlinit vârsta de 70 de ani, Familia Regală a publicat 70 de lucruri interesante despre Prințul Charles. Așa s-a aflat că suveranul nu mănâncă masa de prânz, dar servește micul dejun la o oră mai târzie, scrie insider.com.

La prima masă a zilei, regele preferă ouăle la cuptor cu brânză, dar și ceaiul cu lapte și miere.

În 2021, Regele Charles a spus că două zile pe săptămână mănâncă doar preparate făcute din plane pentru a ajuta la combaterea schimbării climatice, iar produse lactate consumă doar o dată pe săptămână. De asemenea, acesta este interesat să mănânce cât mai multe alimente organice.

Cât despre sport, Regele Charles merge pe jos kilometri întregi, dar urmează și un program de exerciții urmat de piloții de la Forțele Aeriene Canadiene, care nu au acces la sală. Acestea constau în streching, flotări, abdomene și alergare pe loc.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62385640
Patru episoade din noul sezon „Las Fierbinți” sunt deja pe VOYO. Primul episod, lider de audiență

Las Fierbinți, cel mai apreciat serial de comedie, este disponibil în avans pe VOYO, primele patru episoade din nou sezon fiind postate pe platformă. 

62387401
Urmărește GROAPA, noul serial de ficțiune de pe VOYO pe care nu vrei să-l ratezi!

Trăiește acțiunea serialelor tale favorite cu 7 zile înainte să apară la TV!

62385344
Urmărește pe VOYO primele două ediții din Vocea României, sezonul 11. Emisiunea a fost lider de audiență, vineri seară

Sezonul 11 al emisiunii Vocea României 2023 a debutat pe 8 septembrie. Oamenii pot urmări emisiunea în avans pe VOYO, primele două episoade fiind deja disponibile.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.