Bruce Willis a împlinit 71 de ani. Demi Moore a publicat imagini emoționante cu actorul și nepoata sa. GALERIE FOTO

Captura de ecran 2026 03 20 100550

Demi Moore a publicat joi două fotografii emoționante cu Bruce Willis, marcând aniversarea de 71 de ani a actorului printr-un moment de familie plin de tandrețe.

Actrița în vârstă de 63 de ani, remarcată recent pentru apariția sa spectaculoasă la petrecerea Vanity Fair de după Oscaruri, a postat pe Instagram imagini emoționante cu fostul ei soț ținând-o în brațe pe nepoata sa, Louetta, în vârstă de aproape trei ani, scrie Daily Mail.

Postarea vine la trei ani după ce familia actorului a anunțat public diagnosticul său de demență frontotemporală, o veste care a șocat profund fanii și industria cinematografică.

Demi Moore și Bruce Willis au fost căsătoriți timp de 13 ani, până la divorțul din 2000, și au împreună trei fiice: Rumer, Scout și Tallulah. În ciuda separării, cei doi au rămas apropiați, oferind de-a lungul timpului un exemplu de relație matură și unitate familială.

Actorul Bruce Willis s-a născut la 19 martie 1955, în Idar-Oberstein, Germania. Mama de origine germană, Marlene Kassel, iar tatăl american, David Andrew Willis, locuiau la o bază militară din Statele Unite, notează Agerpres. 

La scurt timp după naşterea lui, familia a plecat în SUA, stabilindu-se la Penns Grove, Statul New Jersey. Aici, viitorul actor a urmat şcoala gimnazială dar şi liceul. S-a alăturat clubului de dramă din liceu şi în cele din urmă a fost numit preşedinte al consiliului studenţesc. Încă din liceu şi-a manifestat interesul pentru artele dramatice, menţionează imdb.com.

Primii pași în cariera de actor

După ce a absolvit liceul, a lucrat ca gardian de securitate la Centrala nucleară de la Salem, New Jersey, şi a transportat echipaje de lucru la fabrica DuPont Chambers Works din Deepwater, New Jersey. Mai târziu, a făcut studii de teatru la Colegiul Universităţii Montclair. A participat la nenumărate audiţii şi a experimentat, în acelaşi timp, meseria de barman. A fost "descoperit", în timp ce lucra într-o cafenea din New York, de un regizor care avea nevoie de un barman pentru un rol mic într-o peliculă, arată sursa citată.

Ca actor, a debutat pe scenă în piesa ''Heaven and Earth'', potrivit biography.com, şi a obţinut, apoi, roluri în diferite seriale TV, precum ''The First Deadly Sin'' (1980), ''The Verdict'' (1982) şi ''Miami Vice'' (1984). Norocul i-a surâs abia în 1985, când a participat la o audiţie pentru rolul David Addison, în serialul TV ''Moonlighting'', care i-a adus recunoaşterea sa ca actor. În anul 1988, a jucat pentru marele ecran, înregistrând o nouă reuşită, cu ''Die Hard''.

Cariera cinematografică și succesul internațional

Au urmat ''In Country'' (1989), ''The Bonfire of the Vanities'' (1990), ''Mortal Thoughts'' (1991), ''The Last Boy Scout'' (1991), ''Death Becomes Her'' (1992), ''Striking Distance'' (1993). Marele succes a venit în 1994, rolurile din ''Pulp Fiction'' şi ''Nobody's Fool'', înregistrând cote maxime de audienţă. În acelaşi an, a apărut pe ecrane ''Color of Night'', iar în anul următor, ''Die Hard with a Vengeance'' şi ''Four Rooms''. A urmat, în 1997, ''The Fifth Element'', apoi ''Armageddon'' (1998), ''The Sixth Sense'' (1999).

Bruce Willis a mai apărut în numeroase filme, printre care hiturile box office: ''Ocean's Twelve'' (2004), ''Sin City'' (2005), ''Alpha Dog'' (2006), ''Perfect Stranger'' (2007), "Live Free or Die Hard" (2007), ''Assassination of a High School President'' (2008), ''Surrogates'' (2009), ''The Expendables'' (2010), ''The Expendables 2'' (2012), ''Lay the Favorite'' (2012), ''G.I. Joe: Retaliation'' (2013), ''Red 2'' (2013), ''Sin City: A Dame to Kill For'' (2014), ''Rock the Kasbah'' (2015), ''Marauders'' (2016), ''Once Upon a Time in Venice'' (2017), ''Death Wish'' (2018), ''Motherless Brooklyn'' (2019).

Pe lângă rolurile sale actoriceşti, Willis a produs ''Hostage'' şi ''The Whole Nine Yards'' şi a fost producătorul executiv pentru ''Breakfast of Champions'', o adaptare după best-seller-ul lui Kurt Vonnegut. Împreună cu fratele său, David Willis, şi partenerul de afaceri Stephen Eads, este co-fondator al Willis Brothers Films, o companie de producţie de film cu sediul în Los Angeles, potrivit CineMagia - www.cinemagia.ro.

Pe lângă cariera de actor, Bruce Willis şi-a dezvoltat şi cealaltă latură artistică, cea de muzician, colaborând la câteva albume şi apărând în numeroase show-uri de televiziune. Bruce Willis este dublu câştigător al premiului Emmy, în 1987, pentru pelicula ''Moonlighting'' şi, în 2000, pentru pelicula ''Friends''. De asemenea, este laureat al premiului Globul de Aur în 1987 pentru pelicula ''Moonlighting''.

Retragerea din cariera de actor

În martie 2022, familia actorului american Bruce Willis anunţa că starul hollywoodian a decis să renunţe la profesia de actor, după ce a fost diagnosticat cu afazie, o tulburare de limbaj cauzată de leziuni la nivelul creierului, care afectează capacitatea unei persoane de a comunica, informa site-ul revistei Variety. "Pentru minunaţii fani ai lui Bruce, noi, ca familie a lui, vrem să anunţăm că mult iubitul nostru Bruce s-a confruntat cu anumite probleme de sănătate şi a fost diagnosticat recent cu afazie, care îi afectează capacităţile cognitive. Ca urmare a acestui fapt, Bruce se va retrage din cariera de actor, care a însemnat atât de mult pentru el", anunţa familia starului american într-un comunicat.

În luna februarie 2023, familia actorului anunţa, potrivit agenţiei AFP, că boala lui Bruce Willis s-a agravat şi actorul suferă în prezent de o formă de demenţă incurabilă, potrivit unui nou diagnostic medical. "Din păcate, dificultăţile de comunicare sunt doar un simptom al bolii cu care se confruntă Bruce", explica familia, într-un comunicat, spunând că "se simte împăcată că are în sfârşit un diagnostic clar".

În luna mai 2024, Rumer Willis, una dintre fiicele lui Bruce Willis, a oferit noi informaţii legate de starea de sănătate a tatălui ei, relata contactmusic.com. Rumer Willis, fiica sa cea mare, dezvăluia că actorul are o stare de spirit bună. "El este minunat. Da, se simte bine", declara aceasta pentru Fox News Digital. Rumer Willis a explicat, totodată, motivul pentru care familia sa a dorit să fie atât de transparentă cu privire la problemele de sănătate ale actorului. "Pentru mine, în timpul acestei experienţe, ceea ce a fost atât de incredibil a fost faptul că tatăl meu este atât de iubit. (...) Dacă împărtăşirea experienţei noastre poate aduce speranţă (...), dacă poate avea un efect şi poate aduce nădejde, alinare, pentru altcineva care trece prin aşa ceva, atunci pentru mine, asta înseamnă... totul", spunea ea.

Articol recomandat de sport.ro
Ungurii nu au rămas datori, după ce România a ratat calificarea la Mondial: ”Nu a fost o surpriză”
Ungurii nu au rămas datori, după ce România a ratat calificarea la Mondial: ”Nu a fost o surpriză”
Citește și...
Soția lui Bruce Willis, dezvăluiri despre starea de sănătate a celebrului actor: „Creierul lui cedează”
Soția lui Bruce Willis, dezvăluiri despre starea de sănătate a celebrului actor: „Creierul lui cedează”

Soția lui Bruce Willis a făcut publice noi detalii despre starea de sănătate a actorului.

Bruce Willis a devenit mut, nu mai poate citi şi are dificultăţi de deplasare. Suferă de demenţă din 2023
Bruce Willis a devenit mut, nu mai poate citi şi are dificultăţi de deplasare. Suferă de demenţă din 2023

Starea actorului Bruce Willis se agravează tot mai mult. Conform presei internaționale, acesta „nu poate citi, vorbi sau merge din cauza deteriorării recente a stării sale”.  

Bruce Willis împlinește 70 de ani. Imagini de colecție din cariera celebrului actor diagnosticat cu demență. GALERIE FOTO
Bruce Willis împlinește 70 de ani. Imagini de colecție din cariera celebrului actor diagnosticat cu demență. GALERIE FOTO

Actorul Bruce Willis s-a născut la 19 martie 1955, în Idar-Oberstein, Germania. Mama de origine germană, Marlene Kassel, iar tatăl american, David Andrew Willis, locuiau la o bază militară din Statele Unite.  

Recomandări
Experții spun că efectul măsurilor Guvernului va fi nesemnificativ la pompă. Avem benzină mai scumpă decât în Suedia
Experții spun că efectul măsurilor Guvernului va fi nesemnificativ la pompă. Avem benzină mai scumpă decât în Suedia

La aproape o lună de la izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu, Guvernul a decis să declanșeze situația de criză pe piața carburanților. 

România ratează calificarea: Turcia câștigă cu 1-0 și merge mai departe în finala pentru Cupa Mondială 2026
România ratează calificarea: Turcia câștigă cu 1-0 și merge mai departe în finala pentru Cupa Mondială 2026

Naționala României a fost eliminată din play-off-ul pentru Cupa Mondială 2026, după ce a pierdut cu 1-0 în fața Turciei, la Istanbul. Tricolorii au avut ocazii importante, inclusiv două bare, dar nu au reușit să întoarcă scorul.

Bani tipăriți în fabrica descoperită în Suceava ar fi intrat deja și pe piața din România. Cum identificăm bancnotele false
Bani tipăriți în fabrica descoperită în Suceava ar fi intrat deja și pe piața din România. Cum identificăm bancnotele false

Bancnotele false de 100 și 50 de euro tipărite într-o fabrică clandestină din Suceava ar fi apărut deja și în zona Capitalei, dar ar fi fost eliminate de ofițerii de la Combaterea Criminalității Organizate.