Prințul Paul, fals Cavaler de Malta, s-a revoltat în fața instanței. „A fost umilit în fața demnitarilor din toată Europa”

×
Publicitate

Urmărit internațional pentru o condamnare definitivă, prințul Paul al României s-a aratat revoltat în fața instanței din Malta.

Este nemultumit că a fost arestat, dar și pentru că polițiștii l-ar fi ridicat de la o întrunire a Cavalerilor de Malta. În replică, un oficial al faimosului ordin a negat orice legătură cu nepotul Regelui Carol al II-lea care este așteptat în țară să execute condamnarea de trei ani și patru luni de închisoare.

La scurt timp după ce l-au localizat și reținut, duminică, într-un resort luxos din Malta, prințul Paul al României a ajuns în fața unui judecător împreună cu mandatul european de arestare emis pe numele lui încă din decembrie 2020.

Condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare cu executare în dosarul Ferma Băneasa, nepotul Regelui Carol al II-lea i-ar fi explicat judecătorului și de ce a venit in Malta, deși știa că este urmărit internațional.

Prințul Paul critică modul și locul în care a fost reținut

Prințul Paul, susține avocatul său maltez, ar fi participat la o întrunire a Cavalerilor de Malta. Jurnaliștii de la Times of Malta susțin că prințul Paul a protestat față de modul și locul în care a fost reținut de polițiști după o operațiune coordonată în timp real, de la București.

Avocatul său, Jason Azzopardi, a declarat instanței că a fost în Malta pentru un eveniment organizat de Cavalerii Maltei și că a fost "umilit în fața demnitarilor din toată Europa" când a fost arestat, notează Times of Malta.

Prințul Paul a fost însă contrazis de un ambasador al Ordinului Suveran al Cavalerilor de Malta, care se delimitează clar de fugarul român: "Prințul Paul nu este membru al ordinului nostru și nu a fost niciodată invitat la niciunul dintre evenimentele noastre".

Iar judecătorul maltez l-a trimis pe prințul Paul după gratii până când instanța locală va decide dacă pune în aplicare mandatul european de arestare emis pe numele lui și dacă îl va trimite la închisoare, în România. Iar principalul argument în apărare va fi decizia recentă a justitiției franceze care a refuzat să îl predea la București pe motiv că unul dintre judecătorii care l-au condamnat definitiv nu ar fi depus jurământul.

Reacția prințului Paul pentru Știrile PRO TV

Alina Gorghiu, ministrul Justiției: „Ministerul Justiției și instanța de executare vor face toate diligențele pentru ca acest fugar să fie întors din țară. Până pe data de 9 mai vom comunica mandatul de arestare, tradus în engleză și malteza. Proactiv, vom acutaliza condițiile de detenție, prin ANP față de cele pe care le-am comunicat isntanței din Franța și le vom pune la dizpoziția autorităților și instanței din Malta, astfel încât să poată lua o decizie cu toate datele corecte pe masa domniilor lor”.

Între timp, echipa sa de avocați a trimis Știrilor PRO TV prima reacție a prințului Paul după arestare în care susține că „este mai hotărât ca oricând să își dovedească nevinovăția. Declară că nu va lăsa nicio piatră neîntoarsă pentru a dezvalui corupția din România a inamicilor săi politici”.

Prințul Paul al României le-a cerut avocaților săi maltezi ca până una alta să facă tot ce le stă în putere să îl scoată din arest. Își doreste ca până la o eventuală decizie de predare către autoritățile de la bucurești pentru a fi încarcerat să aiba libertate de mișcare, chiar și una condiționată sub supraveghere.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62100537
Victor Ponta a dat în judecată statul român, DNA și pe procurorul Uncheşelu. Mesajul ironic al fostului premier

Victor Ponta a dat în judecată statul român prin Ministerul Finanţelor, DNA şi pe procurorul Jean Uncheşelu, cel care l-a trimis în judecată pe Ponta în dosarul Turceni - Rovinari şi în care acesta a fost achitat defintiv la sfârşitul anului trecut.

62445400
Un bărbat aflat în arest la domiciliu a evadat înainte să fie condamnat la patru ani de închisoare. Este dat în urmărire

Un interlop aflat în arest la domiciliu a evadat, după ce a fost condamnat la patru ani de închisoare. E dat în urmărire  

62136114
Polițista de la Rutieră care a primit mită de la Lidia Buble a fost condamnată definitiv. Câți bani a luat de la cântăreață

Polițista de la Brigada Rutieră a Capitalei care a primit alături de un coleg, 900 de lei mită de la cântăreața Lidia Buble a fost condamnată definitiv.

Recomandări
Psd inquam og
PSD a decis să continue discuțiile cu Luca Niculescu. Sorin Grindeanu: Partidul este pregătit pentru alegeri anticipate

Biroul Permanent al PSD s-a reunit în şedinţă, luni, și a decis să „mandateze” conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pe tema programului de guvernare, „ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută”.

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.